Sari la conținut

Sindromul burnout: Cum faci diferența dintre stres și oboseală cronică?

sindromul burnout

Sindromul burnout caracterizează o afecțiune complexă, provocată de epuizarea mentală, fizică și emoțională. Acesta apare se dezvoltă în urma stresului acumulat pe o perioadă lungă de timp și afectează în mod substanțial calitatea vieții. Pentru a evita efectele negative este esențial să recunoști diferența dintre stres și oboseala cronică, precum și simptomele specifice sindromului burnout.

Sindromul burnout nu este asociat cu programul încarcat de zi cu zi, ci mai mult cu stresul excesiv acumulat pe termen lung. O persoană care manifestă această afecțiune se poate izola de familie și apropiați, își poate neglija nevoile personale și, de asemenea, calitate vieții este redusă în mod semnificativ.

Simptome ale sindromului burnout:

În stadiul incipient, afecțiunea se manifestă prin cefalee,  oboseală și sensibilitate emoțională. În cazuri grave, aceasta poate provoca simptome severe:

  • dificultăți de concentrare
  • scăderea capacității de a rezolva probleme
  • oboseală permanentă
  • lipsa energiei și a motivației
  • sensibilitate
  • retragere în sine
  • furie
  • agresivitate
  • pierderea sensului
  • stimă de sine scăzută
  • tulburări ale somnului
  • dureri de cap
  • dureri de stomac
  • izolare socială
  • consumul de alcool și/sau droguri

Cum faci diferența dintre sindromul burnout și stres?

„Burnout-ul prezintă trei mari categorii de simptome ale stresului: epuizare fizică, precum prezenţa simptomelor fizice, epuizarea emoţională, care vine cu simptome legate de atitudini şi sentimente, şi simptome comportamentale în ceea ce priveşte productivitatea scăzută, insatisfacţie la locul de muncă. Sindromul de burnout apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită şi interacţiuni frecvente cu oamenii”, explică Petronela Nechita, medic primar psihiatru la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi, potrivit Digi24.

O persoană stresată caută soluţii, pe când cineva ajuns la stadiul de burnout abandonează lupta, fiind total lipsit de motivaţie şi deprimat. 

Etapele prin care trece o persoană până ajunge la epuizare sunt: neglijarea nevoilor personale, apariţia situaţiilor conflictuale fie acasă, fie la locul de muncă, negarea problemelor, izolarea de familie şi de grupul social, schimbarea comportamentului, autodevalorizarea, sentimentul de gol interior, colaps fizic şi emoţional. În stadiile incipiente, simptomele burnout-ului includ cefalee, oboseală, sentimente reduse de realizare, rezilienţă scăzută, labilitate dispoziţională şi conflicte interpersonale.

Treptat, în stadiile avansate, simptomele burnout-ului sunt caracterizate de prezenţa simptomelor somatice, retragere socială, depersonalizare, epuizare, iritabilitate, astenie, senzaţie de subapreciere şi suprasolicitare.

Stresul este rezultatul unei tensiuni tranzitorii, pe când burnout-ul este rezultatul unei tensiuni continue, permanente. Burnout-ul poate fi considerat stadiul final al unei rupturi de adaptare, care provine dintr-un dezechilibru pe termen lung între exigenţe şi resurse, deci al unui stres profesional prelungit” adaugă specialistul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel