Sari la conținut

Ion Țiriac: „dacă ai puţină minte în cap, nu ai cum să nu faci vaccinul. Eu l-am făcut pe cel de la…””

ion tiriac
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Ion Țiriac, internat în Austria

Ion Țiriac, fosta glorie a tenisului mondial, a oferit un interviu în care a vorbit despre pandemie și efectele sale resimțite asupra afacerilor. Cu această ocazie, Țiriac a ținut să sublinieze și importanța vaccinării pentru a pune capăt acestei perioade de criză sanitară.

„Noi, umanitatea, nu am ajuns la apogeu. Această boală a schimbat societatea mondială, pentru că sigur din cei care stau acasă acum 10-5% nu se mai întorc la lucru.

În ziua de azi, după părerea mea, sunt zeci şi zeci de mii de companii mici care sunt falite, oamenii nu mai vin la lucru.”

Ţiriac: Am pierdut foarte mulţi bani în pandemie

„Eu, personal, am pierdut foarte mulţi bani. Sportul şi în special turneul de tenis de anul trecut pe care nu l-am jucat, la Madrid, dar trebuie să-l joc în mai, e undeva la 40 miliane euro cost.

Jucătorii de tenis au sindicatele lor, vor mai multe premii. Am ajuns ca în 2022-2023 să avem 20 de milioane premii la un turneu care nu e Grand Slam. Deci acolo pierzi bani. În rest, ce e un paradox, în România, anul trecut s-au vândut mai multe maşini ca în 2019″, a dezvăluit Ion Ţiriac, într-un interviu la Observator.

Ion Ţiriac: Nu am avut îndoieli în privinţa vaccinului

Ion Țiriac nu a fost ocolit de virus, acesta trecând și el prin infecția cu covid-19. Deși a amânat imunizarea, acum este vaccinat.

„În plus, „dacă ai puţină minte în cap”, nu ai cum să nu faci vaccinul, spune fosta glorie a tenisului mondial.

„Nu, nu am avut îndoieli, şi nu numai la Pfizer, Moderna. Eu am făcut Pfizer parcă, aici la noi, pentru că nu am avut timp să-l fac pe cel rusesc. Cel rusesc mi s-a dat acum 4-5 luni şi nu am ajuns să-l fac, am fost tot timpul plecat. ”

Ţiriac: E un vaccin ca toate celelalte, nu ai cum să nu-l faci dacă ai puţină minte în cap

„În decembrie m-am îmbolnăvit şi nu am putut să-l fac nici pe cel chinezesc.

Este un vaccin ca toate vaccinurile, nu ai cum să nu-l faci dacă ai puţină minte în cap. Că sunt 2-3 care au reacţii după vaccin, da. Eu aş recomanda fiecăruia care poate să facă vaccinul.

Şi trebuie respectat tot ce se spune, cu mască, cu distanţă”, a spus Ion Ţiriac.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel