Din cuprinsul articolului
Răzvan Cherecheș, despre vaccinul AstraZeneca: Riscul de a muri din cauza trombozei este de 200 de ori mai mic decât riscul să muriți din cauza Covid.
Un reprezentant al Autorității Europene pentru Medicamente (EMA) a vorbit despre o legătură cauzală între vaccinul anti-covid AstraZeneca și trombozele cerebrale suferite de unele persoane cărora le-a fost administrat.
„În opinia mea, cred că putem afirma între timp că este clar că există o legătură cu vaccinul”, a declarat șeful departamentului Vaccinuri în cadrul EMA, Marco Cavaleri, potrivit „Il Messaggero”.
Reprezentant EMA: „Încercăm să ne dăm seama exact ce se întâmplă”
Mai multe țări au limitat folosirea acestui vaccin după înregistrarea de tromboze cerebrale la unii oameni vaccinaţi în ultimele săptămâni. Trombozele au provocat chiar moartea unor persoane.
- În Germania, acest vaccin este utilizat începând de miercurea trecută doar în cazul persoanelor trecute de 60 de ani.
- Alte țări, precum Danemarca sau Norvegia, au suspendat utilizarea acestui ser pentru întreaga populație.
EMA a programat pentru săptămâna aceasta o verificare a vaccinului. La persoane mai tinere vaccinate cu serul AstraZeneca ar exista un număr de cazuri de tromboze cerebrale mai mare „decât ar fi de așteptat”. Pentru că nu se cunoaște cauza acestei probleme, EMA nu va face săptămâna aceasta alte recomandări privind grupele de vârste care ar trebui să primească acest vaccin.
„Încercăm să ne dăm seama exact ce se întâmplă”, a mai spus Cavaleri.
Agenția Europeană a Medicamentului recomandă persoanelor care s-au vaccinat cu AstraZeneca să se prezinte la medic imediat, dacă dezvoltă efecte secundare specifice. Persoanele trebuie să fie conștiente și informate în cazul în care dezvoltă următoarele simptome:
- Dificultăți de respirare
- Durere în piept
- Umflarea picioarelor
- Dureri abdominale persistente
- Dureri puternice de cap sau încețoșarea vederii
- Pete mici sub piele la locul injecției
Răzvan Cherecheș, despre vaccinul AstraZeneca: Riscul de a muri din cauza trombozei este de 200 de ori mai mic decât riscul să muriți din cauza Covid
În acest context, Răzvan Cherecheș, profesor de Sănătate Publică la Univrsitatea Babeș- Bolyai a răspuns persoanelor nehotărâte, în ceea ce privește imunizarea cu serul AstraZeneca.
Întrebare:
Sunt programat pentru vaccinare cu Astra Zeneca. Să mă vaccinez, ținând cont de decizia EMA că trombozele sunt un efect advers rar?
Răspuns:
Expertul în sănătate publică la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca explică faptul că riscul de mortalitate din cauza acestui efect secundar este extrem de scăzut, în special față de cel la care te supune infectarea cu COVID-19.
„Da, vaccinați-vă! Vom compara două situații. Situația în care nu sunteți vaccinat și sunteți expus riscului de a vă infecta sau chiar de a muri din cauza infecției Covid-19. Și situația în care vă vaccinați cu vaccinul AstraZeneca și riscați să dezvoltați tromboză.
În cazul în care sunteți vaccinat cu vaccinul AstraZeneca, riscul de a muri din cauza trombozei ca efect advers extrem de rar este de 200 de ori mai mic decât riscul să muriți din cauza infecției Covid-19, în cazul în care nu sunteți vaccinat.
În concluzie, ce puteți să faceți să vă creșteți șansele de supraviețuire? Săptămâna viitoare vaccinați-vă. Sau programați-vă pentru vaccinare cu orice vaccin disponibil, fie la AstraZeneca sau Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson”, a explicat Răzvan Cherecheș.