Din cuprinsul articolului
Tiroida este o glandă endocrină foarte importantă pentru funcționarea normală a organismului. Aceasta este implicată mai ales în dezvoltarea fizică și intelectuală a copiilor. Cu toate acestea, funcțiile normale pot suferi anumite tulburări și pot duce la dezvoltarea unor afecțiuni, precum hipotiroidismul.
Hipotiroidismul afectează aproximativ 2% din femeile adulte în timp ce printre bărbați boală este de 10 ori mai rară. Cazurile de hipotiroidism ușor, cu modificări ale analizelor de laborator la un individ asimptomatic (adică aparent normal) se numește hipotiroidism subclinic și este mai răspândit decât formă clinică a bolii – până la 10% din populație. Hipotiroidismul congenital apare la 1 din 3500 nou născuți, arată Dr. Cristina SPIROIU – medic primar Endocrinologie, supraspecializare Diabet zaharat, nutriție şi boli metabolice, competență Osteodensitometrie clinică și Ecografia glandelor endocrine, doctorand, curs de Radioprotecție, Secția Endocrinologie a Spitalului Militar Central „Carol Davila” din Capitală, potrivit DC News.
De ce apare hipotiroidismul?
„Cauzele cele mai frecvente sunt intervențiile chirurgicale ablative (tiroidectomia) pentru diverse afecțiuni tiroidiene, administrarea iodului radioactiv pentru tratamentul hipertiroidismului, bolile tiroidiene autoimune (tiroiditele autoimune), lipsa iodului, unele substanțe chimice și medicamente”, explică medicul.
Simptomele hipotiroidismului
„Insuficientă tiroidiană afectează practic toate organele și sistemele organismului iar simptomele sunt asemănătoare, indiferent de afecțiunea care a produs hipotiroidismul. Bolnavii se pot plânge de astenie, toleranță scăzută la frig, constipație, lipsa apetitului, somnolență, scăderea memoriei, dureri de cap. Pielea este palidă, uneori cu nuanță gălbuie (carotenică), uscată. Părul este uscat, fără luciu, crește încet și se rărește, atât în cap cât și pe corp.
Ca urmare a reducerii intensității arderilor și scăderii producției de căldură, pielea e rece iar bolnavii sunt friguroși. Lipsa hormonilor tiroidieni duce la acumularea în corp a unor substanțe glicoproteice; acestea rețin apă și depunerea lor în țesutul subcutanat duce la aspectul infiltrat, buhăit, mai evident la față, gât, mâini și picioare. Pulsul este rar iar tensiunea arterială crește, îndeosebi valoarea tensiunii arteriale minime.
Constipația este frecvența și e însoțită de meteorism abdominal (distensia abdominală datorită gazelor). Intensitatea redusă a proceselor metabolice (a „arderilor”) nu determina creștere semnificativă în greutate, pentru că apetitul este și el redus și aportul alimentar subnormal.
Creșterea ponderala de câteva kilograme care apare în hipotiroidismele severe se datorează acumulării de glicoproteine și apă și se remite rapid după începerea tratamentului cu hormoni tiroidieni. Mușchii se relaxează întârziat și pot fi dureroși. Memoria și capacitatea de concentrare scad, bolnavii sunt somnolenți și randamentul intelectual se reduce.
Uneori apar tulburări psihice de tipul depresiei sau chiar tulburări delirante, care sunt reversibile cu tratamentul hipotiroidismului. Vocea este răgușită și vorbirea lentă; uneori bolnavii au dificultăți de pronunție datorită infiltrării limbii. Auzul se va diminua, că și vederea nocturnă (în condiții de luminozitate redusă)”, adaugă medicul.