Potrivit unui studiu recent, urechea la care ţii telefonul îţi dezvăluie partea dominantă a creierului.
Cercetătorii au înţeles de ani buni că dreptacii – ce reprezintă 90% din populaţie – beneficiază de un creier în care emisfera stângă este cea dominantă, iar în cazul stângacilor situaţia este invers. Această diviziune a muncii nu este, însă, chiar atât de simplă. Pentru 95% dintre dreptaci, emisfera stângă gestionează aproape în exclusivitate limbajul iar cea dreaptă emoţiile şi procesarea imaginilor, pe când în cazul stângacilor doar 20% au parte de o diviziune a muncii atât de strictă.
Acum, cercetătorii au descoperit o nouă metodă prin care pot identifica emisfera cerebrală dominantă: cu ajutorul telefonului mobil.
Într-un studiu nou efectuat de cercetătorii de la Henry Ford Hospital din Detroit, publicat în JAMA Otolaryngology-Head & Neck Surgery, oamenii de ştiinţă au descoperit că majoritatea persoanelor care ţin telefoanele mobile la urechea stângă au emisfera dreaptă dominantă, iar cei ce ţin telefonul mobil la urechea dreaptă au emisfera stângă dominantă.
Michael Seidman, coordonatorul acestui studiu, afirmă că această descoperire are mai multe implicaţii.
Pe lângă faptul că această descoperire ne poate ajuta să înţelegem mai bine «centrul limbajului» din creier, cercetătorul afirmă că „prin stabilirea unei corelaţii între dominanţa cerebrală şi partea pe care este folosit telefonul mobil am putea concepe un test mai puţin invaziv şi mai puţin costisitor pentru a stabili pe care parte a creierului se găseşte centrul limbajului şi al vorbirii”. În acest moment, pentru acest lucru se foloseşte testul Wada, ce presupune injectarea unui anestezic în artera carotidă pentru a „adormi” o parte din creier, permiţând astfel cartografierea activităţii cerebrale.
Mai mult, aceste rezultate sugerează că folosirea telefonului mobil nu are legătură cu tumorile care apar în creier, cap sau gât, deoarece 80% din persoanele studiate ţineau telefonul pe partea dreaptă, însă cancerul nu apare mai des pe această parte.
Studiul a fost efectuat pe 5.000 de persoane, dintre care 90% erau dreptace, 9% stângace şi 1% ambidextre. Aproximativ 70% dintre dreptaci ţineau telefonul pe partea dreaptă, 25% pe partea stângă şi 7% pe ambele urechi. În cazul stângacilor, 72% îl ţineau pe stânga, 23% pe dreapta şi 5% nu aveau vreo preferinţă.
Cercetătorii intenţionează să studieze datele medicale referitoare la tumorile cerebrale, pentru a investiga posibilele legături între acestea şi folosirea telefonului mobil. Până la clarificarea acestei posibile legături, Seidman sugerează ca oamenii să folosează modul hands-free pe cât posibil.