Sari la conținut

Antrenamentul cardio. Ce beneficii are și cum îl puteți face și acasă?

antrenamentul cardio
Sursa: Unsplash
obicei ce scade riscul de deces prematur

Antrenamentul cardio are nenumărate beneficii, atât asupra sănătății fizice, cât și asupra sănătății mintale. Deși acest tip de sport poate fi eficient în echilibrarea greutății corporale, antrenamentul este renumit pentru reducerea hormonilor responsabili pentru declanșarea stresului, depresiei și, de asemenea, ajută la menținerea sub control a diabetului zaharat.

Acest tip de antrenament este puternic recomandat de medici și experți în fitness, întrucât influențează în mod pozitiv întregul organism și toate funcțiile acestuia. Împreună cu o dietă sănătoasă și echilibrată, antrenamentul cardio poate ameliora și ține sub control o multitudine de afecțiuni.

Cori Grămescu, expert în nutriție și fitness, explică de ce acest antrenament este foarte important pentru sănătatea generală, ce beneficii are și, de asemenea, cum poate fi realizat acasă.

Ce beneficii are antrenamentul cardio?

„Multă lume care începe să facă sport pune semnul egal între exerciţii cardio şi exerciții pentru slăbit. Întrucât slăbirea se întâmplă mai ales atunci când există o diferenţă între numărul de calorii consumate în activitatea zilnică şi cele ingerate, este clar că un program coerent de exerciţii cardio este un pas în direcţia slăbirii, îmbunătățind starea de sănătate, chiar dacă nu este singurul necesar.

Un antrenament constant şi eficient, bazat şi pe un exerciţiu cardio adecvat, ajută la reducerea hormonilor care accentuează oboseala, depresia şi stresul. El ajută, totodată, la reglarea funcţionarii axului hipotalamo-hipofizar, responsabil de mecanismele de feedback prin care corpul nostru se autoreglează din punct de vedere hormonal.De asemenea, un program coerent de exerciţii cardio pentru acasă, corelat cu un plan alimentar corect, ajută la menţinerea sub control a diabetului zaharat, în special cel de tip 2”, dezvăluie Cori Grămescu pe Facebook.

Cum puteți face antrenamentul acasă?

„Ce înseamnă un antrenament cardio care poate fi făcut și acasă? Orice tip de exerciţii fizice care folosesc grupele musculare mari şi cresc pulsul cardiac. Un exercițiu cardio eficient trebuie să dureze cel puţin 20 de minute şi să ajungă la cel puţin 50% din rata cardiacă maximal (rata cardiacă maximal se calculează scăzând din 220 vârsta celui care practică exerciţiile cardio).

Exerciţiile cardio îmbunătăţesc, de asemenea, rata de refacere a organismului, reducând efectele instalării oboselii musculare şi aducând mai mult oxigen în ţesuturi, ceea ce grăbeşte refacerea după un efort fizic intens.Astfel, indiferent de obiectivul de antrenament asumat, o rutină de exerciţii cardio este binevenită în orice program pentru slabit.

Ca începători, atât pentru bărbați cât și pentru femei, primul lucru asupra căruia trebuie să ne concentrăm este atingerea unei durate de antrenament de cel puţin 30 de minute şi să ajungem la acest prag lucrând corect, fără pauze şi fără să depăşim pragul de disconfort fizic, ameţeală, stare de greaţă, tensiune crescută etc. Apoi, în lipsa unui obiectiv strict (maraton, cursa de ciclism etc.) ar trebui să avem un program de exerciţii cardio variat, care să ne menţină suficient de motivaţi pentru a face 3-5 antrenamente cardio pe săptămână.

Țineți minte că durata exercițiului e importantă pentru arderea grăsimilor și îmbunătățirea sistemului cardiovascular printr-un ritm cardiac susținut.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel