Ce e prea mult strică. Studiile au dovedit că partenerii foarte activi sexual se pot alege cu probleme de sănătate, de la afecţiuni minore, până la slăbirea imunităţii şi afecţiuni ale prostatei. Vi le prezentăm pe cele mai frecvente, dar şi soluţii de prevenire.
- Infecţii urinare
Penetrările repetate favorizează introduceea de bacterii în uretra femeii, fapt ce poate cauza cistită, o infecţie urinară care recidivează des. Acest lucru nu înseamnă automat o igienă precară, întrucât şi sperma conţine enzime care favorizează apariţia unor infecţii şi iritaţii. „Infecţiile urinare apar după primul act sexual şi în general la fete tinere. Germenii ajung prin uretră în vezică mai ales după o perioadă de abstinenţă”, subliniază urologul Dan Mischianu, de la Spitalul Militar din Bucureşti. De aceea, este indicat ca între două acte, să faceţi un duş şi să insistaţi asupra igienei genitale. Cistita poate fi evitată dacă urinaţi imediat după actul sexual.
- Slăbirea imunităţii
Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Zurich, din Elveţia, au dovedit că sexul practicat cu o frecvenţă mai mare de trei ori pe săptămână poate slăbi sistemul imunitar, favorizând apariţia infecţiilor de tot felul. Oamenii de ştiinţă nu încurajează nici lipsa totală a sexului. „Nici relaţiile sexuale nimfomanice nu sunt benefice, dar nici lipsa lor. Frecvenţa optimă ar fi două relaţii sexuale săptămânal. Mai mult de trei relaţii pe şi mai puţin de două duc la scăderea anticorpilor, adică slăbesc imunitatea”, a declarat dr. Tillman Kruger, unul dintre autori.
- Afecţiuni ale prostatei
Bărbaţii foarte activi sexual în tinereţe prezintă riscul de a dezvolta cancer de prostată, arată un studiu recent efectuat al Universităţii Nottingham, din Anglia. Participanţii au fost împărţiţi în două categorii: jumătate fuseseră diagnosticaţi cu cancer la prostată, iar restul erau sănătoşi. Ei au fost întrebaţi despre frecvenţa activităţii sexuale (inclusiv masturbare) la vârsta de 20, 30 şi 40 de ani şi despre numărul de partenere. Cercetătorii au speculat faptul că hormonii sexuali sunt responsabili la unii bărbaţi atât pentru apetitul sexual mare, cât şi pentru dezvoltarea ulterioară a cancerului de prostată, relatează intimatemedicine.com.
- Inflamarea zonei genitale
Actele sexuale repetate fac ca lubrifierea naturală să scadă. Din cauza frecării repetate, pot apărea dureri locale, dar şi răni pe colul uterin, fisuri vaginale sau iritaţii ale clitorisului. Aşa că dacă vă pregătiţi pentru un maraton sexual, înarmaţi-vă cu un lubrifiant pe bază de apă, care va suplimenta lubirifierea naturală.
- Supradoză de dopamină
Dopamina este unul din hormonii pe care îi produce creierul în timpul actului sexual. Dopamina sau hormonul fericirii este neurotransmițătorul care ne determină să facem sex. Unul din lucrurile care se întâmplă când faci prea mult sex este că orgasnimul tău începe să aibă nevoie de tot mai multă dopamină pentru a se simți bine și pentru a menține apetitul sexual natural ridicat. Unii cercetătorii au sugerat ca există o legatură între nivelul de dopamină și dependența sexuală.
- Pierderea senzațiilor
Frecare nu numai că poate duce la iritare și durere, dar poate provoca și pierderea temporară a simțurilor. Dacă iei o pauză, senzațiile se vor întoarce și poți relua partida de dragoste. Dacă pierderea senzațiilor apare des sau durează mai mult de câteva minute, este cazul să faci o vizită la doctor.