Din cuprinsul articolului
“Fii mândru/ă de zâmbetul tău” – tema Zilei Internaționale a Sănătății Orale ȋn 2021
Federația Internațională a Stomatologilor (FDI) marchează, pe 20 martie, Ziua Internațională a Sănătății Orale. Tema de anul acesta este “Fii mândru/ă de zâmbetul tău!” și promovează, ȋn rândul populației globale, importanța unei danturi sănătoase și frumoase.
La nivel global, peste 3,5 miliarde de oameni suferă de afecțiuni ale cavității orale. Ȋn ceea ce privește țara noastră, numeroase studii din ultimii ani arată că undeva la 80% dintre români au probleme dentare. Principalele motive sunt nerespectarea regulilor de igienă orală și lipsa controalelor stomatologice periodice.
“Sănătatea orală ȋncepe cu igiena zilnică – periajul dinților de minim două ori pe zi, dimineața și seara, câte două minute, cu o pastă și o periuță recomandate de medicul stomatolog, ȋn funcție de nevoile fiecărui pacient. Apoi, folosirea aței dentare și a apei de gură după fiecare masă. La fel de importante sunt și controalele stomatologice regulate, de minim două ori pe an și chiar mai dese pentru fumători și alte categorii de persoane. Din păcate, majoritatea bolilor dentare sunt destul de discrete, iar atunci când apar dureri și alte manifestări ȋnseamnă că boala este deja ȋntr-un stadiu avansat. Prevenția și depistarea afecțiunilor ȋntr-un stadiu incipient garantează menținerea sănătății orale pe termen lung”, spune Violeta Alecu, medic stomatolog.
Soluții pentru un zâmbet perfect
Din fericire, majoritatea problemelor dentare se pot rezolva acum mult mai simplu, cu disconfort și durere reduse, datorită noilor tehnologii. Procedurile de albire dentară sunt realizate cu soluții tot mai prietenoase cu dinții, implanturile se pot personaliza 3D și realiza din materiale cu un grad mic de respingere de către organism, iar aparatele dentare moderne nu mai conțin metal, sunt aproape invizibile și detașabile.
“Tratamentele stomatologice se schimbă de la un an la altul, iar această evoluție este, ȋn principal, ȋn avantajul pacienților. Obiectivele principale ale stomatologiei moderne sunt ca tratamentele să fie rapide, eficiente și pain free, iar astăzi suntem destul de aproape de a atinge acest deziderat. Să luăm, de exemplu, ortodonția. Aparatele digitale, de ultimă generație, aliniază dinții din ambele arcade și corectează ocluzia, chiar și ȋn opt-zece luni, față de doi ani, cât durează ȋn cazul aparatelor clasice. Ȋn plus, nu mai au acea componentă metalică, sunt două gutiere transparente, care se schimbă regulat și care se pot da jos ȋn timpul meselor. Un alt exemplu este implantologia. Prin procedura fast&fixed, am ajuns să putem efectua extracții, inserare de până la zece implanturi și proteză, ȋn 24 de ore. Practic, ȋntr-o singură zi, putem avea o dantură nouă, perfect funcțională, cu un disconfort minim. Nu mai vorbim despre faptul că implanturile dentare se pot realiza acum la imprimante 3D, după măsurătorilor fiecărui pacient”, explică medicul Violeta Alecu.
Tratamentele stomatologice sunt tot mai accesibile și există numeroase soluții de finanțare, atât bancare, cât și direct la cabinet. Așadar, aveți toate motivele pentru a vă programa, cât mai repede, la un medic stomatolog pentru a vă mândri, apoi, cu un zâmbet frumos și sănătos.