Din cuprinsul articolului
Al doilea lot de vaccinuri AstraZeneca suspendat în Italia. Autoritățile din regiunea italiană Piemont au suspendat vaccinarea cu respectivul lot, după ce un bărbat a murit la scurt timp după inoculare. Oficialii italieni precizează că măsura a fost luată ”din precauție” și că investighează dacă există vreo legătură între vaccinare și cauza decesului, conform Biziday.ro
România a primit în urmă cu o lună (pe 16 februarie), peste 100 de mii de doze din lotul ABV 5811, dintre care a folosit deja 61.825 de doze, au transmis autoritățile într-o informare de presă
Astăzi, Andrei Baciu, vicepreședintele comitetului pentru vaccinare, a declarat: „Nu trebuie să existe motive de îngrijorare. Sunt evenimente care s-au suprapus, însă fără o relație de cauzalitate demonstrată. În jurul orei 12.00 a început o ședință la nivel european cu agențiile pentru medicamente din toate statele europene”.
La rândul său, coordonatorul campaniei pentru vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a precizat, citat de Europa FM: „Nu se pune problema la acest moment să luăm o decizie, e ca și cum am decide să suspendăm doar în regiunea Banatului, adică cam așa s-a întâmplat în Italia. (…) Probabil că acel lot a fost distribuit doar în regiunea respectivă.”
În ultimele 24 de ore, au fost depistate 2.972 de cazuri noi, din 12.217 teste (24,3%), dintre care 5.128 teste rapide. În acest interval au decedat 82 de persoane. Sunt 1.225 de pacienți internați la ATI.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat luni (15 martie) 2.972 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 82 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 862.681, dintre care 21.565 au decedat, iar 787.392 au fost declarate vindecate. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 438 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.238. Dintre acestea, 1.225 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.335.187 de teste RT-PCR și 439.375 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 7.089 de teste RT-PCR (5.474 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.615 la cerere) și 5.128 de teste rapide antigenice.