Din cuprinsul articolului
Adriana Bunea, fostul director al Liceului Teoretic German Friederich Schiller din Oradea și profesoara de fizică, a decedat după administrarea rapelului Moderna. După ce a făcut rapelul vaccinului anti-Covid cu Moderna, împreună cu soțul său, și el cadru didactic, starea de sănătate a femeii s-a deteriorat brusc. La doar câteva ore după, Adriana Bunea era internată de urgență la Spitalul Județean Clinic de Urgență Oradea. Se întâmpla luni, 8 martie…
Potrivit Flux24, femeia a ajuns UPU a ajuns în stare de inconștiență, în jurul orei 21:30, cu midriază fixă bilaterală (dilatația accentuată a pupilelor), într-o stare generală profund alterată. I s-a făcut și dializă.
Informații din zona medicală transmit că pacienta ar fi suferit o acidoză metabolică severă cu substanță necunoscută. Astfel, organele i-ar fi fost afectate în chip sever de scăderea PH-ului organismului până într-o zonă hiper-acidă, incompatibilă cu viața. Profesor de fizică la rândul său, soțul decedatei confirmă. Vasile Bunea a relatat că, în ultimele două săptămâni, soția sa avusese stări de rău repetate, fără precedent, similare unor crize de fiere.
Femeia a ajuns în stare gravă la spital, după administrarea rapelului Moderna
„Diagnosticul prezumptiv a fost intoxicație cu substanță necunoscută. Dar nu se poate face o legătură între cele două aspecte. Este puțin probabil să aibă o legătură cu un vaccin. Examenul necroptic va susține sau va infirma diagnosticul de internare. Într-o astfel de situație, în prinicipiu trebuie făcută o autopsie medico-legală”, a transmis sursei citate dr. Adrian Traian Dușe, directorul Spitalului Județean.
Soții Bunea au făcut rapelul la vaccin luni, în jurul orei 16, în Orășelul Copiilor, după care s-au îndreptat în plimbare, către mașină. Vasile Bunea relatează că, sosită acasă, Adriana Bunea s-a relaxat în fața televizorului. Soțul ieșise din casă, în jurul orei 18.
În jurul orei 20, fiica acestora, Carina Bunea, a descoperit-o pe mama sa, cu o stare generală de sănătate alterată. După insistențele fiicei, a fost chemată ambulanța și, într-un final, femeii i s-a acordat primul ajutor, când deja starea sa de sănătate se agravase.
„Au așteptat după ambulanță și în sufragerie își dădea ochii peste cap. Când a ajuns salvarea, ea era deja cu ochii dilatați și fixați, iar gura încleștată”, relatează soțul.
La Urgențe, medicii au indicat o substanță toxică necunoscută, în sângele pacientei. Joi seara la ora 19:30 a fost declarat decesul femeii. La internare, i se făcuse testul Covid, iar acesta a ieșit negativ.