Din cuprinsul articolului
Pericolul din spatele pandemiei. Mihaela Bilic: Când suntem izolați de ceilalți, corpul nostru intră în panică
Cunoscutul medic nutriționist Mihaela Bilic a vorbit, pe contul său de Facebook, despre un subiect sensibil. Ceea ce se ascundea în spatele acestei pandemii, începe să prindă din ce în ce mai mult contur. Mădurile drastice care au fost luate în timpul acestei pandemii încep să-și arate efectele secundare.
Oamenii au învățata să se distanțeze social, să se teamă se se atingă, să fie unii în prezența celorlalți. Ceea ce am uitat mulți dintre noi este că a atinge înseamnă a simți. Prin urmare, nevoia de atingere joacă un rol important în starea noastră de bine. Mihaela Bilic vorbesște pe larg despre pericolul din spatele pandemiei.
„Foamea de atingeri sau “skin hunger”
“A atinge” este esența lui “a simți”, ca să simțim trebuie să atingem. Contactul fizic ne determină gândurile, sentimentele și toată existența noastră, ne conectează cu ceilalți, ne apropie. Pielea este organul cu cea mai mare suprafață iar simțul tactil intermediază relația noastră cu lumea exterioară. Contactul fizic este vital, atât pentru corp cât și pentru suflet. Ne întâlnim cu ceilalți și ne cunoaștem cu adevărat atunci când ne atingem. Iar când suntem atinși se declanșează secreția de oxitocină, un fel de hormon al afecțiunii și intimității, care încetinește ritmul cardiac și scade nivelul de stres.
Pericolul din spatele pandemiei. Pandemia ne-a obligat să ne distanțăm fizic
Ne putem imagina o viață fără contact fizic? Anul 2020 ne-a arătat că se poate… Însă cu ce preț?! Întreaga planetă a trebuit să se supună unor măsuri sanitare drastice, care au avut ca obiectiv central distanțarea socială. Atingerea a devenit similară cu pericolul, iar apropierea fizică trebuie evitată cu orice preț. Grija și atenția pentru ceilalți se traduc acum prin îndepărtare, în loc de apropiere. Distanțare, izolare, incertitudine- elemente cu impact major asupra vieții sociale.Am dezvoltat abilități noi prin care ne evităm. Am devenit suspicioși și neîncrezători, facem un pas în spate, îi privim pe ceilalți ca pe o amenințare. Adio vechilor obiceiuri care presupuneau îmbrățișări și activități în comun. Acum fiecare e “pentru el”, fiecare e “la el”- izolat, protejat, securizat. Între cumpărături online, îndopat cu mâncare sau cu seriale și muncă/școală în sistem de videoconferință, acest tip de viață demnă de un film de groază pare să fi devenit o realitate. În prezent “home alone” pare că are altă semnificație, să rămâi “singur acasă” nu mai este atrăgător sau amuzant când ești constrâns,obligat.
Când suntem izolați de ceilalți, când pierdem susținerea familiei și a prietenilor, corpul nostru intră în panică
Distanțarea impusă de pandemie nu a făcut decât să accelereze un fenomen care începuse deja să se infiltreze printre oameni: evitarea contactului fizic direct. Singurătatea a devenit o stare de normalitate cu consecințe grave asupra sănătății. Când suntem izolați de ceilalți, când pierdem susținerea familiei și a prietenilor, corpul nostru intră în panică, secreția de cortizol crește și odată cu ea riscul de boli cardiovasculare, diabet și depresie. Astăzi știm cu certitudine că izolarea are aceleași consecințe nefaste ca și fumatul sau consumul de alcool, efectul asupra organismului este devastator și depășește poluarea ca impact asupra sănătății. Ceea ce lipsește oamenilor singuri este contactul direct cu ceilalți, iar acest contact nu poate fi compensat nici de rețelele de socializare, nici de întâlnirile virtuale prin intermediul unui ecran.Există 2 tipuri de percepție tactilă:
-
atingerea discriminatorie, fină, care transmite rapid creierului informații legate de explorarea obiectelor exterioare (temperatură, formă, consistență); receptorii sunt concentrați la nivelul buzelor, limbii și în vârful degetelor.
-
atingere afectivă, conectată cu emoțiile, care transmite lent informațiile prin intermediul unor terminații nervoase speciale (fibre T); receptorii sunt concentrați în pielea de pe umeri și de pe spate- deci nu întâmplător ne place să fim luați în brațe și mângâiați.
Mihaela Bilic: Nevoia de atingere joacă un rol central pentru starea noastră de bine
Stimularea fibrelor T prin intermediul îmbrățișărilor eliberează oxitocină și dopamină, iar acest contact direct este esențial în relațiile interumane. Pielea este un organ social, iar nevoia de atingere joacă un rol central pentru starea noastră de bine. Contactul fizic poate aduce căldură și încredere, el protejează sau consolează, clădește punți și deschide uși, electrizează și excită. Atingerea are asupra noastră un efect imediat, ea exprimă forța sentimentelor și emoțiilor, este o nevoie universală înscrisă în noi de la naștere.Avem cu toții receptori destinați mângâierilor, care au nevoie să fie satisfăcuți prin contact fizic, stimulați în mod constant pe tot parcursul existenței noastre. O persoană are parte de atingeri din ce în ce mai rare va fi tristă și chiar deprimată, din cauza unei nevoi inconștiente ce a rămas nesatisfăcută.Iar cei care s-au dezobișnuit să mai fie atinși, vor evita din ce în ce mai des îmbrățișările și mângâierile- se produce un cerc vicios prin care lipsa contactului fizic duce la respingerea oricărei apropierii fizice. Receptorii senzitivi se dezactivează și ca să-i reactivezi necesită timp, efort și răbdare.
Pericolul din spatele pandemiei. Intimitatea ne e vitală, nu o lăsați să moară!!
Poate că n-am dat atenție prea mare atingerii asupra sănătății noastre fizice și psihice. Rațiunea a devenit mai importantă decât emoțiile și instinctele, a gândi pare mai important decât a simți. Ochii/ vederea sunt prioritare, iar mâna/ atingerea nu mai sunt de actualitate- deși știm bine că ochii pot fi înșelați, simțul tactil niciodată.În ierarhia filozofică a celor 5 simțuri, atingerea este pusă pe ultimul loc. În schimb geneza a decis ca simțul tactil să fie primul care se dezvoltă în pântecul mamei. Învățăm să simțim înainte să vedem sau să auzim, însă ulterior trăim uitând să simțim. Și ceea ce noi credem a fi o foame de mâncare este, din păcate, o foame de atingere. Când nimeni nu ne mai ține în brațe, mâncarea e singurul prieten care ne alină tristețea iar kilogramele în plus sunt răul cel mai mic în acest context”, a scris Mihaela Bilic.