Din cuprinsul articolului
Postul intermitent este un program special creat pentru a stimula metabolismul și alte funcții importante ale organismului. Acesta are numeroase beneficii, de la pierderea în greutate, până la creșterea duratei de viață.
Dietele clasice pot avea rezultate bune la început, însă efectul se pierde pe termen lung. Acest lucru determină organismul să nu mai ardă caloriile în mod eficient. De multe ori, persoanele care au urmat un program de slăbit recuperează greutatea pierdută după ce dieta este întreruptă.
Cezar Amititeloaie, medic cardiolog, explică pe blogul său de ce dietele clasice nu sunt o alternativă bună pe termen lung și, de asemenea, care sunt numeroasele beneficii ale postului intermitent.
De ce dietele își pierd efectul, spre deosebire de postul intermitent?
„Majoritatea dietelor de slăbire impun anumite restricții pe toată perioada cât durează regimul: fie trebuie să mâncăm mai puțin și să ne ridicăm flămânzi de la masă, fie să ne abținem de la anumite alimente care ne fac plăcere, iar aceste opreliști produc frustrări, dezechilibre nutriționale și cresc nivelul de cortizol, hormonul de stres, iar apoi de fiecare dată îți aduci aminte cât de nefericit ești că trebuie să ții acea dietă, iar când rezultatele întârzie să apară, se secretă și mai mult cortizol care stimulează organismul să rețină și mai multe calorii. Cu alte cuvinte dieta prelungită scade efectul dietei. Astfel regimul respectiv nu mai poate fi continuat, persoana eșuează în demersul său și de cele mai multe ori pune la loc kilogramele pierdute și încă ceva în plus.
Însă postul intermitent este diferit, pentru că de fiecare dată când mâncăm putem să ne bucurăm și de alimente care ne fac plăcere și astfel, când știm că după câteva ore de foame ne așteaptă un premiu culinar, frustrarea dispare și putem menține acest comportament alimentar toată viața”, explică specialistul.
Care sunt beneficiile postului intermitent asupra întregului organism?
Reduce riscul de diabet
Când mâncăm, pancreasul secretă insulină pentru a transporta în celule zahărul ce se absoarbe în sânge după fiecare masă. Dar dacă omul este cuplat aproape încontinuu la conducta de calorii, pancreasul său muncește ca un Sisif, să producă din ce în ce mai multă insulină, care în timp devine din ce în ce mai ineficientă, glicemia rămâne crescută și se declanșează astfel diabetul.
Postul intermitent îi dă însă răgaz pancreasului să-și tragă sufletul, iar nivelul de insulină scade, redevine eficientă și reușește să normalizeze glicemia, reducând astfel riscul de diabet.
Pierderea în greutate
Chiar dacă prima masă de după post este mai bogată caloric decât una obișnuită, prin faptul că numărul total de calorii consumat în 24 de ore este mai mic, postul intermitent determină scădere în greutate.
Sănătatea inimii
Postul intermitent are beneficii demonstrate și asupra aparatului cardiovascular scăzând tensiunea arterială și mărind variabilitatea frecvenței cardiace – adică posibilitatea de adaptare mai bună a inimii la efort.
Sănătatea sistemului digestiv
Dacă este suprasolicitat încontinuu, mai ales cu alimente nesănătoase, intestinul se inflamează și devine permeabil pentru anumite proteine nedigerate care trec în sânge, nu sunt recunoscute de sistemul imunitar și pot provoca reacții alergice. Marea parte a bolilor cronice: cardiovasculare, reumatologice, oncologice, dermatologice au printre cauze tot procese inflamatorii intestinale. Astfel, postul intermitent este pauza de mentenanță și reparație a tubului digestiv și ajută la scăderea riscului celorlalte boli cronice.
Crește durata vieții
Luând în calcul toate aceste beneficii pentru sănătate, că scad procesele oxidative și producția de radicali liberi, că ajută la curățarea organismului de deșeuri toxice, că reduce semnificativ riscul bolilor cronice, e clar că postul intermitent poate prelungi viața – fapt demonstrat în numeroase studii pe animale de laborator și confirmat de oamenii care au atins vârste înaintate.