Sari la conținut

Valul al treilea al pandemiei a ajuns în România. La ce să ne așteptăm în următoarea perioadă?

Valul al treilea al pandemiei a ajuns în România conform declarațiilor făcute de către Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București. Argumentul acestei situații vine pe fondul numărului în creștere a persoanelor internate.

„Secția ATI este complet plină, inclusiv unitatea mobilă. În secție sunt câteva locuri libere, acolo fluxul de internări – externări permite să putem face externări și să rămânem în cursul zilei cu câteva locuri, dar ultimele patru zile a însemnat o creștere a numărului de pacienți și asta mă îngrijorează. Iar cu tulpină britanică pe care o avem în circulație nu e deloc greu să avem o creștere a numărului de cazuri pentru că e extrem de contagioasă.

La cum au evoluat lucrurile în Marius Nasta, e o părere personală, eu cred că am intrat în valul 3 și evoluția nu poate fi decât îngrijorătoare.

Dacă numărul de internări va rămâne același, și depinde de fiecare din noi cum vom respectă regulile și cum vom înțelege că împreună putem depăși acele momente de care ne e teamă tuturor, și anume depășirea capacității spitalelor de asistență pacientului Covid”, a declarat Beatrice Mahler.

Valul al treilea al pandemiei a început

Numărul pacienților aflați la terapie intensivă a urcat peste o mie. Sunt acum 1.022 de pacienți. În ultimele 24 de ore s-au raportat 2.096 de cazuri noi la un număr mic de teste: aproape 11.600.

Numărul pacienților COVID aflați la terapie intensivă a trecut din nou duminică de 1.000, la nivelul întregii țări, după ce în ultima perioadă se păstrase sub acest prag, dând speranțe că am putea asista la o domolire a pandemiei. Numai că în ultimele zile, cifrele bilanțului zilnic al cazurilor noi sunt în creștere, de unde temerea că ne apropiem de un val 3 al pandemiei, pe care unii specialiști îl văd chiar mai puternic decât valul al doilea.

Însăși Beatrice Mahler declara în urmă cu două săptămâni la Digi24 că, la acel moment, se înregistra în spital cea mai bună situație din vara lui 2020 încoace. „A scăzut numărul internărilor, pacienții care ajung au majoritatea forme moderate de afectare, astfel că proporția cazurilor moderate reprezintă jumătate din total. Este un lucru bun. În ultimele două săptămâni avem locuri în ATI Covid. Această situație am mai avut-o în Nasta doar la începutul verii lui 2020”, declara, la 12 februarie, managerul Institutului „Marius Nasta”.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel