Sari la conținut

Cinci analize esențiale pe care trebuie să le facă orice femeie

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Analize pentru femei. Medicii ne recomandă să facem în fiecare an o vizită la ginecolog pentru depistarea precoce a eventualelor probleme cu care ne putem confrunta. Află ce analize ginecologice trebuie să-ţi faci!

Este necesar să consulţi măcar o dată pe an medicul ginecolog care va face analiza secreţiei vaginale pentru a depista posibilele infecţii vaginale, testul Babeş Papanicolaou pentru a verifica modificările anormale care pot să apară la nivelul colului uterin şi examinarea sânilor.

De asemenea, medicul va decide, în funcţie de rezultatele testelor dacă mai este necesar să faci o ecografie intravaginală (depistează chisturi, fibrom uterin, tumori) sau o colposcopie care permite inspectarea mai detaliată a colului uterin.

Reguli de respectat înainte de examenul ginecologic:

  • Se evită contactul sexual cu 48 de ore înainte de consult
  • Se evită spălăturile vaginale înainte cu câteva zile de recoltarea probelor
  • Se încetează administrarea oricăror tratamente vaginale şi a lubrifianţilor
  • Se recurge doar la igiena exterioară a zonei genitale.

1. Analiza secreţiei vaginale

Dacă observi secreţii vaginale abundente însoţite de miros neplăcut, cu o consistenţă neobişnuită (grunjoasă, brânzoasă sau apoasă) şi culoare gri-albicioasă sau alb-verzuie trebuie să te prezinţi cât mai repede la un consult ginecologic. Toate acestea sunt semne ale unei infecţii sau a unei afecţiuni mai grave.

2. Testul Babeş-Papanicolaou

Este un test ginecologic de rutină, iar scopul lui este de a identifica modificările celulare anormale de la nivelul cervixului şi pentru screeningul cancerului de col uterin. Este recomandat tuturor femeilor care şi-au început viaţa sexuală. Prof. Dr. Adrian Streinu – Cercel ne spune că „primul screening se poate efectua la 3 ani după începerea vieţii sexuale, însă nu mai târziu de 21 de ani. Femeile cu vârsta până în 30 de ani trebuie să facă testul Papanicolaou cel puţin o dată pe an, la fel şi cele care trec de această vârstă. Acest test se face toată viaţa, iar în cazul a trei examene anuale consecutiv negative, medicul ginecolog va decide dacă poate să fie efectuat mai rar la un interval de doi sau trei ani”.

De reţinut! Este indicat să faci testul la aproximativ 2 săptămâni după terminarea ciclului menstrual.

3. Ecografia transvaginală

Ecografia transvaginală este ecografia realizată cu ajutorul unei sonde ecografice care se introduce în vagin şi care permite vizualizarea organelor genitale interne şi a unei sarcini incipiente, aflăm de la  Dr. Ramona Andronache, medic specialist medicină de familie cu competenţe în ecografie de la Clinica Romgermed. Această ecografie este indicată pentru studiul unor leziuni care nu pot fi vizualizate pe cale transabdominală şi când există probleme la nivelul ovarelor.

4. Examinarea sânilor: palpare şi ecografie mamară

Pentru o verificare de rutină a sănătăţii sânilor trebuie să faci o ecografie mamară care nu este invazivă şi nici iradiantă. Nu uita nici de autoexaminarea sânilor pe care o poţi face în fiecare lună. „Ecografia mamară nu prezintă ricuri. Totuşi, nu este o metodă 100% sigură pentru depistarea tumorilor. De exemplu, nodulii foarte mici nu sunt descoperiţi cu ajutorul ei. Mult mai sigură şi mai eficientă este mamografia, dar care este recomandată doar după vârsta de 40 de ani”, precizează dr. ginecolog rezident Mihaela Lumei.

Alte metode neinvazive pentru examinarea sânilor sunt: sonoelastografia (acurateţe de 90% în depistarea tumorilor) şi termografia (descoperă peste 150 de boli).

5. Colposcopia

Colposcopia este o metodă de examinare a colului uterin care se efectuează cu ajutorul unui microscop special, numit colposcop. În urma rezultatelor de la testul Papanicolaou, medicul ginecolog poate să recomande colposcopia pentru o examinare în detaliu a colului uterin.

Sfaturi utile ca să eviţi infecţiile vaginale

  • Alege lenjeria de culoare albă şi din bumbac
  • Evită gelurile vaginale
  • Când urmezi un tratament medicamentos pentru a scăpa de o infecţie vaginală, nu opri administrarea doar pentru că te simţi mai bine. Trebuie să iei întreaga doză recomandată de medic
  • Evită contactul sexual în timpul tratamentului şi până ce dispar toate simptomele
  • Stai departe de produsele care pot irita vaginul, precum săpunurile parfumate, produsele pentru igiena feminină, pudrele, loţiunile şi băile cu spumant
  • Nu purta multe ore pantaloni strâmţi
  • De cele mai multe ori, infecţiile vaginale cauzează mâncărime. Nu te scărpina ca să nu înrăutăţeşti situaţia!
  • Şterge-te întotdeauna dinspre faţă către spate, ori de câte ori foloseşti toaleta, pentru a evita răspândirea bacteriilor în vagin.
  • Spală-te în fiecare zi în zona genitală, la exterior
  • Apelează la spălăturile vaginale doar la recomandarea medicului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel