Sari la conținut

Se impune dovada testului PCR negativ la sosirea în România. Când intră în vigoare noua reglementare și ce excepții există?

dovada testului PCR negativ

Începând cu data de 12 februarie, se va impune dovada testului PCR negativ la sosirea în România. Persoanele vaccinate, care au avut deja Covid-19 sau copiii de până la 3 ani nu vor avea nevoie de dovada testului PCR. Ce alte categorii fac excepție?

Din 12 februarie, autoritățile vor solicita dovada testului PCR negativ la sosirea în țară. Persoanele cărora le-a fost administrată și a doua doză a vaccinului anti-COVID, de cel puțin 10 zile, nu vor avea nevoie e test. De asemenea, copiii de 3 ani, sau mai mici, precum și persoanele care au avut deja Covid-19, nu vor avea nevoie de document.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a completat hotărârea adoptată recent, care prevede solicitarea testului PCR negativ la sosirea în România, precum și categoriile care fac excepție. Hotărârile oficiale, după cum urmează, sunt:

Art.1 – Se completează art. 2 din Hotărârea nr. 6 din 04.02.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență cu 2 noi alineate, care vor avea următorul cuprins:

(4) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de persoane:

a) copii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani;

b) persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2,
inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România.
Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării;

c) persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel
puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară;

d) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;

e) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;

f) conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență,
indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;

g) piloții de aeronave şi personalul navigant;

h) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la București, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;

i) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

j) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă
prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;

k) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;

l) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi.

(5) Măsurile prevăzute la alin. (1), (2) și (3) intră în vigoare începând cu data de 12.02.2021, ora 00.00.

Art.2 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

 

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel