Din cuprinsul articolului
Sfinții Doctori fără arginți Chir și Ioan. Rugăciune de folos în timp de boală și necazuri.
Pe 31 ianuarie, îi prăznuim pe Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan. Aceștia au învățat medicina în Alexandria și, pentru că tămăduiau mulțimea fără să pretindă sau să primească bani, li se spunea „doctori tămăduitori fără arginți”.
Chir și Ioan au trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa. În prigoana pornită atunci împotriva creştinilor, Chir s-a dus spre mare, către aşa-zisul sân al Arabiei, şi luând cinul călugăresc a locuit acolo. Dumnezeu l-a învrednicit cu darul săvârșirii minunilor, tămăduind bolile numai prin puterea cuvântului.
Iar Ioan venind la Ierusalim şi auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli şi de neputinţe, s-a dus la Alexandria. Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el şi a vieţuit laolaltă cu el.
Şi trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, pentru credinţa în Hristos, şi că trebuie să stea în faţa judecătorului. Sfinţii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinţă. De aceea au mers la ele şi le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri.
În același fel au primit moarte mucenicească și Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan. Ei au plătit pentru faptul că le-au încurajat în pătimire pe Sfânta Muceniță Atanasia și fiicele ei. Creștinii au luat trupurile lor și le-au îngropat cu cinste în Biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”.
Rugăciune către Sfinții Doctori fără arginți Chir și Ioan
Troparul aducerii moaştelor Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, glasul al 5-lea:
Minunile sfinţilor Tăi mucenici, zid nebiruit ne-ai dăruit nouă, Hristoase Dumnezeule; pentru rugăciunile lor, sfaturile păgânilor le risipeşte şi sceptrurile Împărăţiei le întăreşte, ca un bun şi de oameni iubitor.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a izbăvit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu harul cel tare al Mângâietorului risipind puterea vrăjmaşului, fericiţilor de Dumnezeu, vă rugăm să ne întăriţi pe toţi împotriva patimilor celor ce ne tirănesc.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte nevoitori aţi omorât pe vrăjmaşul, primind har a tămădui patimi de nevindecat. Pentru aceea, vindecaţi acum patimile inimii mele, înţelepţilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Prin rugăciunile voastre izbăviţi-ne de patimi necuvântătoare pe noi, cei ce vă fericim cu cuvinte pe pământ, pe voi, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, care sunteţi dumnezeieşti slugi ale Cuvântului Celui fără de început.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca Una ce din prisosul bunătăţii iei asupră-ţi ale noastre, Preacurată de Dumnezeu Dăruită, izbăveşte-ne pe toţi de toată negura, de tot viforul şi de primejdii.
Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi…
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unii ce după lege v-aţi făcut ostaşi ai lui Hristos, aţi ruşinat pe cei fără de lege, purtătorilor de chinuri; ci mă rog, mântuiţi-mă de ruşinea cea veşnică, preafericiţilor.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Dătătorilor de bine, izbăvitorilor ai tuturor celor ce cu credinţă scapă către voi, izbăviţi sufletul meu şi-mi tămăduiţi patimile trupului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întăriţi-mă, sfinţilor, a umbla pe căile ce duc la viaţă şi mă mântuiţi de toată înşelăciunea vrăjmaşilor, cu dumnezeieştile voastre rugăciuni.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce ai născut pe Cel Ce ridică bolile oamenilor, Preanevinovată Fecioară, tămăduieşte zdrobirile sufletului meu şi bolile trupului.
Irmosul:
Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Te laud pe Tine, căci cu auzul am auzit, Doamne şi m-am spăimântat, că ai venit până la mine, căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea preamăresc multă pogorârea Ta, cea către mine, Mult Milostive.