Sari la conținut

Cum să mănânci pe timp de pandemie? Sfaturile unui nutriționist pentru menținerea greutății

Alimentatia corecta
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Încă de la începutul pandemiei, multe persoane își fac griji că stilul de viață mai liniștit, sedentar, își va pune amprenta pe aspectul fizic. Fie că este vorba despre stilul de viață nesănătos, despre mâncatul emoțional sau lipsa de mișcare, multe persoane au simțit efectele pandemiei din acest punct de vedere. Care este trucul ce te scapă de kilogramele în plus și cum să mănânci pe timp de pandemie?

În această circumstanță, specialiștii sunt de părere că mulți oameni mănâncă necontrolat, din cauza emoțiilor adunate sau a plictiselii. Acest lucru este asociat cu liniștea, pentru că mâncarea ne face să ne simțim în siguranță. De aceea, în perioade dificile, creierul încearcă automat să se echilibreze, folosind mâncarea. Iată ce spune nutriționistul Mihaela Bilic despre cum să mănânci pe timp de pandemie, potrivit Digi24.

„Mâncarea mai are un rol asupra organismului nostru, nu doar ne hrănește corpul, dar ne și dă o stare de bine, o liniște, din punct de vedere psihologic. Și atunci, toată această anxietate, teamă, nesiguranță în care trăim va avea tendința să fie compensată, neutralizată cu mâncare”, afirmă Mihaela Bilic, nutriționist, potrivit Digi24.

De ce ne îngrășăm?

„Se spune, în cărțile de nutriție: doza face otrava. Nu putem împărți mâncarea în sănătoasă/nesănătoasă, mâncare care îngrașă și mâncare care slăbește: totul ține de cantitate!”, explică nutriționistul.

Așadar, nu putem clasifica alimentele numai după conținutul caloric. Cantitatea este, de fapt, factorul esențial în menținerea greutății. De asemenea, greutatea noastră depinde și de modul de preparare al alimentelor consumate. Care este cea mai sănătoasă alternativă?

„În momentul în care mâncăm tot felul de lucruri care sunt ambalate în pachețele colorate și stau foarte mult pe rafturile supermaketului, aceste lucruri sunt de obicei extrem de concentrate în grăsime, în zahăr și în calorii. Ele au un volum mic și ne dau senzația că nu mâncăm cantitate mare.

Întotdeauna românii au mâncat ciorbă, au mâncat tocăniță, au mâncat lucruri gătite și nu le-au făcut rău și nici nu s-au îngrășat. Atâta vreme cât nu exagerăm cu prăjeala, nu pot să spun decât că pentru sănătatea noastră este un beneficiu, bineînțeles ținând cont de dimensiunea porției”, explică Mihaela Bilic.

 

Andrada Lăcătuș

Andrada Lacatus studiaza actoria, colaboratoare la Teatrul Maior Gheorghe Pastia si indrageste jurnalismul. Acst lucru a facut ca in anul 2020 sa se alature ca redactor echipei editoriale a Doctorului zilei

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel