Din cuprinsul articolului
Conferința Galatia 2021. Unul dintre cele mai importante evenimente medicale din domeniul psihiatriei a ajuns la a V-a ediție: Conferințea Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2021” va avea loc între 21 și 25 aprilie.
Conferința este organizată de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie – și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Academia Română. Accesul se va face integral online, pe o platformă special creată pentru eveniment.
Înscrieri: AICI
În România a existat mereu o reticență în ceea ce privește adresarea către medicul psihiatru. Încă de la începutul carierei mele am luptat pentru depășirea acestei bariere prin toate mijloacele pe care le-am avut la dispoziție. Progrese în domeniu se fac an de an, dar încă mai sunt multe de realizat. Tocmai de aceea, scopul acestei conferințe, ajunsă la a V-a ediție, este acela de a veni în sprijinul programelor de sănătate mintală din România, ținând cont de cifrele alarmante privind creșterea incidenței tulburărilor psihice.
Mulți au încă tendința de a cataloga din start un pacient care merge la psihiatru ca fiind „nebun”. Acest lucru este cauzat de factori sociali și culturali care se întipăresc adânc în subconștientul societății de la vârste tinere. O altă problemă este și neîncrederea în relația medic-pacient, de multe ori pacientul având senzația că, dacă se adresează medicului psihiatru, este supus pericolului de a-i fi încălcat dreptul la confidențialitate. Odată depășite însă aceste bariere, lucrurile iau o turnură favorabilă în ceea ce privește evoluția ulterioară a pacientului, mai ales atunci când el realizează că toate informațiile personale sunt cu adevărat protejate.
Pentru depășirea acestor prejudecăți, consider că ar fi necesară derularea la nivel național a unei campanii de informare adecvată a pacienților. Există o satisfacție cu totul deosebită atunci când reîntâlnești în cabinet pacienți care erau pe marginea prăpastiei și care acum sunt fericiți alături de familia lor.
Conferința Galatia 2021. „Adicțiile virtuale și interdisciplinaritatea în psihiatrie, în vremea pandemiei”
Ca și la edițiile din anii anteriori la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2021” , vor participa medici psihiatri din țară și străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, filosofi, sociologi, dar și specialiști din alte domenii de activitate. Pentru că psihiatria este o disciplină care interferează cu aproape toate specialitățile medicinei.
Este o specialitate a medicinei care, alături de psihologie, explorează complexitatea fascinantă a minții umane atât în partea sa luminoasă, cât și în zona ei tenebroasă. Psihiatria este zona în care medicul și pacientul lucrează împreună pentru ca întrebările să-și primească răspunsurile, iar problemele să-și găsească soluțiile. Iar tematica conferinței. „Adicțiile virtuale și interdisciplinaritatea în psihiatrie, în vremea pandemiei” provoacă invitații la cercetare și dezbateri intense, în trendul contextului actual.
Ca și în anii precedenți, participarea la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală “Galatia 2021” va conferi participanților credite de formare profesională continuă.
De asemenea, ca în fiecare an, cele mai bune 15 lucrări vor fi publicate într-o revistă indexată WOS – Neuroscience, iar restul lucrărilor acceptate vor fi publicate în ISI Proceedings.
Vă așteptăm la acest eveniment unic, să creăm împreună repere solide în cercetare și să împărtășim experiențe marcante în evoluția noastră medicală continuă.
Cu drag, Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, Președintele Conferinței Europeane de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2021”.
Înscrieri la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală GALATIA 2021!
Toate informațiile le veți găsi în timp real pe:
LaPsihiatru.ro
https://www.facebook.com/European-Conference-of-Psychiatry-and-Mental-Health-Galatia-2021-1883936228529215
https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro
https://www.facebook.com/a.ciubara
Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru, președintele Conferinței Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2021”.