Sari la conținut

Vlad Voiculescu și problemele pe care le va ridica vaccinul anti coronavirus

Noul Ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a abordat în cadrul unei emisiuni ce a avut loc la TVR 1, campania de vaccinare.

Astăzi, vineri 15 ianuarie, va începe cea de-a doua etapă a programului de vaccinare în România, în care vor avea acces la vaccin persoanele cu boli cronice, cele care au peste 65 de ani și angajații din instituții considerate din prima linie. Cel care v-a da startul campaniei va fi însuși Președintele Klaus Iohannis care se va vaccina în direct.

Cât de sigur este vaccinul?

„Ce știm este că vaccinul este sigur, vaccinul este eficient și, în momentul ăsta, o bună parte din români își doresc să termine cu ceea ce a fost până acum, cu această pandemie. Mie nu mi-a spus nimeni cum putem ieși din pandemie fără vaccin. Dacă are cineva o soluție magică, aș vrea s-o știu și eu”, a declarat ministrul Sănătății.

Care sunt problemele pe care le ridica această campanie de vaccinare?

Ministrul susține că numărul de vaccinuri este mic în toată lumea, iar în acest cotext România va păstra tot timpul un stoc de vaccin pentru cei care au nevoie de rapel. Vlad Voiculescu a mai anunțat și că, săptămânal, în perioada următoare, vor ajunge în ţară 180.000 de doze noi.

„Peste o săptămână de acum încolo putem să ne întâlnim şi o să vorbim de cu totul alt tip de probleme. Nu o să vorbim despre oameni care nu vor să se vaccineze, ci o să vorbim despre cantitatea prea mică de vaccin. Nu am nici cea mai mică îndoială că principala problemă pe care o să o avem în perioada următoare este cantitatea mică de vaccin.

Şi trebuie să spunem, nu România are o cantitate mică de vaccin, ci toată lumea asta mare”, a afirmat Vlad Voiculescu, la TVR1.

Potrivit ministrului Sănătății, dozele de la cei doi mari producători care au vaccinuri aprobate în Uniunea Europeană vor sosi în ţară în paralel. Vlad Voiculescu speră ca și alte vaccinuri să primească avizul pentru a fi puse pe piaţă.

Cum este privit procesul de vaccinare?

„Vaccinarea, ca și votul, este un soi de comportament social, care depinde de ce fac cei din jurul nostru. Sunt sigur că o bună parte dintre cei care la început au ales să nu se vaccineze, un pic mai târziu, atunci când cei din jurul lor se vor vaccina, după ce vor vedea că totul este în regulă – sunt peste 165 de mii în România, sunt milioane de oameni care s-au vaccinat în toată lumea și nu s-a întâmplat nimic rău. […] Trebuie încurajate orice fel de întrebări. […] Avem o echipă care asta o să facă, o să ofere răspunsuri scurte și concrete pentru fiecare întrebare.”

Persoanele care se încadrează în a doua etapă de vaccinare se pot înscrie pentru vaccin începând de vineri, 15 ianuarie, de la ora 15.00, platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro, la numărul de telefon 021 414 4425, prin medicul de familie sau prin asistentul social de la primărie.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel