Din cuprinsul articolului
Vaccinul nu este obligatoriu, însă persoanele care refuză imunizarea s-ar putea confrunta cu restricții și probleme de liberă circulație. În lipsa unei dovezi care să ateste imunizarea, persoanele nu vor avea voie să facă diferite activități obișnuite, precum călătoria în alte state. În România, certificatul de vaccinare este un subiect sensibil, iar președintele nu pare să privească acest fapt într-un mod pozitiv.
Certificatul de vaccinare este cel mai recent instrument conceput pentru a combate pandemia de coronavirus prin monitorizarea procesului de imunizare. Câteva state europene au început deja să lucreze cu această idee inițiată de Organizația Mondială a Sănătății. Prin atestarea imunizării, persoanele vor putea călători în afara țării și, de asemenea, vor beneficia de alte libertăți.
Ce spune Klaus Iohannis despre certificatul de vaccinare? Se va impune și în România?
„Prin asta s-ar crea un cadru de discriminare, care este pur şi simplu inacceptabil. Trebuie să existe un certificat de vaccinare CUT însă el trebuie să fie folosit pentru motive medicale. Să folosim aceste certificate de vaccinare ca să împărţim populaţia Europei în două, cei care au fost deja vaccinaţi şi cei care nu au fost încă vaccinaţi, nu mi se pare un lucru bun”, a declarat președintele, potrivit Aleph News.
Ce alte restricții se pot impune în lipsa unui astfel de certificat?
După cum explică La Verità, se pare că lansarea unui carnet rezervat persoanelor vaccinate este mai mult decât o ipoteză. Ideea ar putea ascunde ceva cu totul diferit, adică dorinţa de a-i convinge pe oameni să se supună vaccinării fără a o face oficial obligatorie. Iar cei care nu ar avea documentul, ar trăi într-un fel de lockdown personal care le-ar afecta puternic viața de zi cu zi: în practică, ar fi dificil să folosească mijloacele de transport în comun și locurile publice, să meargă la sală sau la cinematograf și să planifice excursii. Presiunea asupra populației mondiale ar fi atât de mare, încât ar fi create condițiile pentru o obligație de facto, potrivit Rador.