Sari la conținut

Cum eliminăm eficient grăsimea abdominală și din ce cauză apare?

dieta metabolică

Grăsimea abdominală în exces apare ca urmare a unui stil de viață nesănătos, a alimentației necorespunzătoare și a consumului exagerat de alimente cu un conținut caloric ridicat. De asemenea, grăsimea din zona abdomenului poate influența și dezvoltarea unor afecțiuni grave de sănătate.

Grăsimea abdominală reprezintă pentru multe persoane o problemă atât din punct de vedere estetic, cât și o problemă pentru sănătatea generală. Totuși, excesul de grăsime din această zonă a corpului poate fi evitat prin adoptarea unui stil de viață sănătos și prin monitorizarea aportului de alimente bogate în calorii. Mihaela Bilic, renumit nutriționist, explică în cadrul emisiunii „Vorbește lumea” ce alimente cauzează depozitul de grăsime din zona abdominală.

„Burta este semnul bunului trai! Întotdeauna la nivelul abdomenului vedem cât de multe făinose, cât de mult zahăr şi nu în ultimul rând cât alcool consumăm. Şi atenţie când spun alcool, spun şi suc de fructe, pentru că sucul de fructe în ficat fermentează şi se transformă în alcool. Deci, chiar şi un exces de fructe şi suc de fructe pot duce la apariţia burţii”, explică nutriționistul, citat de Click!

Când devine grăsimea abdominală o problemă și la ce alimente trebuie să renunți pentru a scăpa de ea?

„În momentul în care la curea avem peste 100 de cm la bărbaţi, iar în cazul femeilor peste 80 de cm în talie, atunci se poate spune că avem această obezitate abdominală, care este un factor de prognostic prost pentru diabet, hipertensiune şi colesterol mărit. (…) Încercaţi să nu consumaţi făinoase si carbohidraţi la masa de seară. Deci, asta e cea mai eficientă metoda să scăpăm de burtă, dacă masa de seară este compusă din proteine şi legume”, adaugă Mihaela Bilic.

Astfel, cauza principală a grăsimii abdominale sunt carbohidrații. Aceștia eliberează energia rapid, iar dacă sunt consumați seara, când organismul este mai puțin activ decât în timpul zilei, se pot transforma în grăsime excesivă. Cea mai sigură metodă de a evita burta este să consumi carbohidrații în timpul zilei, când energia poate fi consumată.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel