Sari la conținut

Medic român, declarație incendiară. „Paracetamolul are efecte adverse mult mai grave decât vaccinul anti-COVID”

Medic român, declarație incendiară. „Paracetamolul are efecte adverse mult mai grave decât vaccinul anti-COVID”

Medicul Radu Țîncu a declarat, la Antena 3, că Paracetamolul este deja un medicament uzual, pe care îl luăm din obișnuință. Acesta atrage atenția asupra efectelor secundare pe care nimeni nu le mai citește pe prospectul medicamentului.

Îîn schimb în ceea ce privește vaccin anti-COVID, neîncrederea este mai mare și din cauza teoriilor conspirației care s-au născut în jurul acestui vaccin, susține acesta.

Medic român, declarație incendiară. „Paracetamolul are efecte adverse mult mai grave decât vaccinul anti-COVID”

„În primul rând, paracetamolul este deja un medicament uzual pe care îl folosim cu toții fără să mai citim prospectul. Putem discuta de foarte multe alte medicamente pe care le folosim în mod uzual, care se eliberează fără prescripție medicală și care au prospecte extrem de lungi. Dacă ar fi să citim efectele adverse sau contraindicațiile, cu siguranță ne-am gândi de două ori înainte să luăm un astfel de medicament.

Pe de altă parte, în ceea ce privește vaccinul împotriva coronavirusului, există aceste teorii ale conspirației care au fost mult timp vehiculate și amplificate. Și pe baza lor, cu atât mai mult neîncrederea populației este mai mare. Însă, ceea ce știm despre acest vaccin, știm că el a fost evaluat în studiile clinice pe zeci de mii de persoane. Dar iată că am trecut și de această fază a evaluărilor din studiile clinice și am ajuns la vaccinarea a milioane de oameni. Sunt foarte mulți oameni care se vaccinează de la o zi la alta, fără a fi raportate reacții adverse importante”, a declarat medicul Radu Ţîncu.

Radu Țincu. „Este foarte clar că în mod natural unele din aceste persoane vor deceda chiar și din alte cauze”

În ceea ce privește cazul asistentei medicale, în vârstă de 41 de ani din Portugalia, care și-a pierdut viața la doar 48 de ore după ce a fost imunizată, medicul este de părere că „trebuie văzută cauzalitatea”.

„Este evident că, în momentul în care vom avea o populație atât de numeroasă vaccinată, este foarte clar că în mod natural unele din aceste persoane vor deceda chiar și din alte cauze. Discutăm de zeci de milioane de oameni care vor primi acest vaccin.

Faptul că unii vor face într-o perioadă mai lungă sau mai scurtă anumite evenimente acute, cum ar fi infarct miocardic, accidente vasculare cerebrale, va trebui să stabilim cauzalitatea în raport cu vaccinarea”, a mai spus  Radu Ţincu.

Reamintim că asistenta medicală din Portugalia şi-a pierdut viaţa în ziua Anului Nou, la 48 de ore după ce a fost imunizată cu vaccinul anti-covid. Ea nu suferise efecte secundare adverse după vaccinare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel