Sari la conținut

Bărbații, scutiți de RUȘINE. Cum sună decizia istoria luată de producătorul de VIAGRA

Pastila albastră care sporește virilitatea va putea fi cumpărată de azi înainte și de pe site-ul companiei farmaceutică Pfizer, cea care o produce, evitând astfel ca oamenii să mai cadă în capcana falsurilor.

Bărbații vor avea încă nevoie de rețetă, însă nu va mai exista contactul față în față cu farmacista. Odată cu prima comandă se vor oferi gratuit încă trei pilule de Viagra, au declarat reprezentanții Pfizer, unul dintre coloșii industriei farmaceutice, pentru Associated Press.

Măsură contra vânzărilor ilegale de pe net

O mutare care aruncă în aer modelul de distribuire a medicamentelor pe piață, fabricanții fiind obișnuiți să-și vândă produsele dealerilor, iar aceștia să le distribuie mai departe în farmacii, spitale sau cabinete medicale. Explicația? Pfizer încearcă să combată problema farmaciilor online apărute ca ciupercile după ploaie, care le oferă pacienților versiuni contrafăcute ale faimoasei pilule pentru potență, dar și alte medicamente, cu până la 95% mai ieftine și fără reteță.

Un studiu realizat în luna ianuarie de către Asociația Națională a Farmaciștilor din SUA confirmă ipoteza celor de la Pfizer: numai 257 dintre cele peste 10.000 de farmacii online de pe teritoriul american sunt în legalitate. Mai mult, un experiment realizat chiar în ograda producătorului de Viagra a scos la iveală că 77% dintre pilulele albastre vândute pe aceste site-uri erau contrafăcute, aducându-le pierderi de profit imense de la clienții nemulțumiți.

Iar exemplul companiei ar putea fi urmat și de fabricanții altor pastile care implică și o doză consistentă de umilință publică precum pilulele de slăbit, tratamentele anti-chelie sau contraceptivele.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel