Sari la conținut

Abilitatea de a pierde în greutate nu este influențată de vârstă

În ciuda controverselor, abilitatea de a pierde în greutate nu este diminuată odată cu înaintarea în vârstă. Menținerea greutății corporale poate fi la fel de simplă, atât pentru tineri, cât și pentru adulți.

Cu toate că majoritatea persoanelor presupun că abilitatea de a pierde în greutate este influențată de vârstă, un studiu atestă faptul că acest factor nu determină în mod real capacitatea de menținere a greutății. Studiul oferă o nouă perspectivă din acest punct de vedere, încurajând persoanele în vârstă să aibă un stil de viață sănătos, potrivit Medical News Today.

În urma unui program pentru combaterea obezității, din cadrul unui spital din Regatul Unit, s-a dovedit că pierderea în greutate nu a fost afectată de vârstă. Statisticile au demonstrat că rezultalele erau echivalente, indiferent de etate, la acest studiu participând și adulți de peste 60 de ani.

Echipa de cercetători a analizat istoricul medical a 242 de participanți din cadrul programului de combatere a obezității. Specialiștii au împărțit participanții în două grupe. Prima grupă este formată din persoane cu vârsta de până la 60 de ani, iar a doua grupă din persoane cu vârsta cuprinsă între 60-78 de ani, cu toții suferind de obezitate.

Participanții au făcut, cu ajutorul specialiștilor, schimbări semnificative în dietă și în programul de exerciții fizice. Rutina a fost personalizată în funcție de nevoile fiecărui participant, însoțită de suport psihologic de specialitate.

Specialiștii au urmărit evoluția pacienților, în mod individual, comparând valorile înregistrate la începutul și la sfârșitul programului. În ciuda diferențelor dintre voluntari, rezultatele studiului au fost relativ similare.

Persoanele din primul grup au pierdut în greutate cu 6.9% din greutatea inițială, în timp ce persoanele cu vârsta de până la 60 de ani au pierdut 7.3% din valoarea înregistrată la începutul programului.

Pe lângă descoperirea făcută, care oferă o altă perspectivă asupra greutății corporale, medicii încurajează ca persoanele în vârstă să facă tot posibilul pentru a-și menține greutatea. Pierderea în greutate, în acest caz, poate reduce riscul comorbităților asociate cu înaintarea în vârstă. Acestea includ diabetul, osteoartrita, anxietatea și depresia.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel