Sari la conținut

Secretar de stat în Ministerul Sănătății. Când urmează să înceapă vaccinarea anti-Covid în România

Campania de vaccinare anti-covid

Secretar de stat în Ministerul Sănătății. Când urmează să înceapă vaccinarea anti-Covid în România

Horaţiu Moldovan,  secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat miercuri că vaccinarea întregii populații împotriva coronavirusului va începe în primăvara anului 2021.

Moldovan a mai spus că toate statele UE vor primi în acelaşi timp tranşele de vaccin și a reamintit că primii vaccinaţi vor fi angajații din sectorul sanitar şi persoanele din grupe de risc.

„România este o parte a acordurilor încheiate cu UE pentru procurarea de vaccinuri împotriva virusului SARS-CoV-2. Din cauza cererii extrem de ridicate, se pare că acest vaccin trebuie să ajungă în ţările membre ale UE într-un mod etapizat.

Toate statele vor primi în acelaşi timp tranşe. Primii vaccinaţi vor fi lucrătorii din sectorul sanitar şi persoanele din grupe de risc. Vaccinarea întregii populaţii va începe cel mai devreme în primăvară. Vrem să ne asigurăm că vaccinurile vor fi folosite la cel mai înalt grad de eficienţă şi siguranţă şi să respecte toate reglementările internaţionale.

Ministerul Sănătăţii are o strategie de vaccinare în România şi există etape prevăzute, precum şi o reţea de stocare şi distribuţie. Noul vaccin pe care îl vom aplica pentru SARS-CoV-2 necesită condiţii speciale de transport şi depozitare şi aceste lucruri vor fi, cu siguranţă, bine gestionate”, a declarat Horaţiu Moldovan, potrivit Agerpres.

Vineri a fost adoptată Hotărârea de Guvern privind strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus în şedinţa Executivului. Campania de vaccinare anti-Covid în România se va desfășura în trei etape. Primii urmează să fie imunizați lucrătorii din domeniul sănătății și social. În a doua etapă vor fi vaccinaţi toţi angajaţii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, inclusiv cei din salubritate sau personalul poştal.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel