Sari la conținut

Situație cutremurătoare. La Galați, pacienții infectați cu covid-19 așteptă și câteva zile pentru eliberarea unui pat

medicii de familie
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Zeci de pacienti cu COVID au așteptat între două și patru zile la secția triaj a Spitalului Județean din Galați, pentru a fi transferați la spitalele suport COVID din oraș, care nu mai aveau locuri libere.

Ieri, Consiliul Județean și cel local s-au mobilizat pentru amenajarea unui nou spațiu de tratare a bolnavilor de coronavirus, cu 35 de paturi la Spitalul de Psihiatrie. În continuare însă, un alt corp al Spitalului de Boli Infecțioase, cu 95 de paturi, stă nefolosit de două luni.

Eugen Hristache, prefectul judeţului Galaţi: „După data de 14 ne-am deplasat la un corp de clădire cu 35 de paturi, aflat în incinta Spitalului Numărul 1 Psihiatrie. Am vorbit cu administratorul și ne-a promis că până în data de 22 octombrie va termina lucrările acolo, după care vor fi alocate fonduri pentru aparatură medicală”.

Conform declarațiilor prefectului județului Galați, Eugen Hristache, autoritățile locale se pregăteau încă din septembrie să crească capacitatea de internare a pacienților infectați cu covid-19. Din păcate însă, acestea par a fi doar la nivel declarativ, întrucât, în realitate pavilionul Spitalului de Psihiatrie nu a fost dat în folosință, iar un alt corp de clădire, abia inaugurat în luna septembrie la Spitalul de Boli Infecțioase, stă în continuare gol și el, asta în timp ce în punctul de triaj epidemiologic al spitalului județean sunt zeci de pacienți cu coronavirus care așteaptă zile întregi să se elibereze un pat la unul din spitalele suport COVID din oraş.

Ionuț Băneșeanu, Spitalul Județean: „În cadrul unităţii noastre nu se poate acorda tratament antiviral specific acestor pacienți, nefiind spital COVID. Tocmai din acest aspect sunt aşteptate aprobările de transfer către spitalele suport”.

După avertismentul lansat de Spitalul Județean, Consiliul Local și Consiliul Județean au aprobat de urgență cadrul legal pentru folosirea pavilionului din Spitalul de Psihiatrie.

Ionuț Negru, purtător de cuvânt al CJ Galați: „Primăria Municipiului Galaţi a facut deja o parte din igienizări. Consiliul Județean a alocat deja peste un milion de lei pentru a dota acest spațiu cu tot ceea ce este nevoie.”

Cât privește corpul nou de clădire al Spitalului de Boli Infecțioase, complet dotat și cu o capacitate de 95 de paturi, acesta ar putea găzdui pacienții COVID abia după rezolvarea mai multor proceduri administrative, au mai transmis reprezentanții Consiliului Județean Galați.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel