Din cuprinsul articolului
În ultimele zile se vorbește acut despre vaccinul anti-covid, dar în România nu am avut acces nici măcar la vaccinul gripal. Ce se întâmplă cu cele 3 milioane de doze promise de Ministerul Sănătății?
„Ministerul Sănătăţii a cumpărat faţă de anul trecut de două ori mai multe doze de vaccin [antigripal] şi în mod normal, la medicii de familie ar fi trebuit să existe suficient vaccin pentru vaccinarea tuturor pacienţilor cu boli cronice de pe lista lor.
Au fost achiziţionate 3 milioane de doze de vaccin şi, paradoxal, nu a ajuns decât o mică parte din cele 3 milioane de doze.
Acesta este jumătate de răspuns, iar cealaltă jumătate din răspuns legat de vaccinul care ar trebui să existe în farmacii – acolo există un consum istoric, iar companiile au o cantitate de vaccin oarecum asemănătoare ca cea din anul precedent.
[Companiile] Nu pot risca o cantitate mai mare şi să rămână nevândută, iar anul acesta este o situaţie specială, lumea a înţeles că este utilă vaccinarea anti-gripală şi atunci au comandat o cantitate puţin mai mare ca în anii precedenţi.
Mai mult, vaccinul gripal se face într-un proces tehnologic care durează şase luni.
Producţia de vaccin s-a încheiat în luna septembrie şi alt vaccin nu se mai face în acest sezon.
Nu se poate suplimenta cantitatea de vaccin care se produce lunar, pentru că există cerere mai mare într-o ţară.
Singura şansă a noastră ar fi ca o ţară să nu folosească întreaga cantitate care i-a fost alocată, iar acel vaccin să ajungă în România, dar în contextul actual şansele sunt destul de mici”, a explicat reprezentanul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii criza vaccinului anti-gripal în ţara noastră.
În ceea ce privește faptul că vaccinul comandat de Minister nu a ajuns la medicii de familie, Alexandru Rafila susține că răspunsul îl are Ministerul Sănătății.
Concluzia? „Au comandat tot pe hârtie, cum au mai comandat şi alte lucruri care nu au ajuns, pentru că la medicii de familie sunt liste uriaşe de aşteptare”.