Ca orice ţesut viu, oasele se schimbă în permanenţă. De la naştere şi până în primii ani ai vieţii de adult, oasele se dezvoltă şi se întăresc, atingând densitatea maximă între 20 şi 25 de ani. După această vârstă, oasele se reînnoiesc singure prin înlocuirea celulelor vechi cu cele noi. Osteoclastele absorb porţiuni ale osului vechi, iar osteoblastele formează o matrice organică minerală care devine os nou. Osteoporoza apare atunci când acest echilibru este afectat şi pierderea osului vechi se face mai rapid decât dezvoltarea noilor celule. În timp, oasele devin poroase, fragile şi predispuse la fracturi.
Cele mai comune fracturi asociate cu osteoporoza survin la şold, coloana vertebrală şi încheieturile mâinilor, iar frecvenţa lor creşte o dată cu vârsta.
Prevenirea osteoporozei începe odată cu dezvoltarea în condiţii optime a ţesutului osos, în copilărie şi în adolescenţă. După 25 de ani, subţierea oaselor este un proces firesc ce nu poate fi oprit, dar cu cât oasele sunt mai puternice şi mai groase de la început, cu atât este mai puţin probabil ca ele să devină suficient de fragile încât să se fractureze.
Diagnosticare
Osteoporoza poate slăbi sistemul osos ani la rând fără să fie detectată. Pierderea celulelor osoase este un proces treptat, care nu provoacă imediat durere fizică. Deşi este silenţioasă şi asimptomatică, este tratabilă.
Folosind o gamă de metode care determină densitatea, medicii pot diagnostica semnele timpurii ale bolii sau osteopenia (o afecţiune uşoară a oaselor care poate evolua spre osteoporoză).
Metode de diagnostic:
Examinarea DXA (Dual energy X-ray Absorbtiometry) reprezintă standardul de referinţă prin care se măsoară densitatea minerală osoasă. Examinarea este rapidă, nedureroasă, cu iradiere minimă. Repetată la intervale de timp definite determină rata de pierdere a masei osoase
Densiometria osoasă cu ultrasunete este o metodă de apreciere a masei osoase la nivelul scheletului periferic. Nu poate fi folosită pentru diagnosticul osteoporozei, ci pentru evaluarea riscului global de fracturi osoase.
Medicii care pot diagnostica şi trata osteoporoza:
Medicul de familie-evaluarea primară prin testul de un minut, trimiteri la medicii specialişti, set de nalize complete
Medicul reumatolog-consultaţii de specialitate, recomadare teste suplimentare
Medicul endocrinolog-consultaţii de specialitate, recomandare analize suplimentare în caz de disfuncţii ale tiroidei, etc
Medicul ortoped-consultaţii de specialitate, tratament prin imobilizare şi chirurgical
Medicul de recuperare medicală şi medicină fizică şi fiziokinetoterapeut-exerciţii de întreţinere şi mobilitate, recuperarea medicală post-fractură.
Tratament
Scopurile principale ale tratamentului sunt:
– Scăderea ratei de pierdere a masei osoase, creşterea rezistenţei osoase
– Prevenirea fracturilor
– Ameliorarea calităţii vieţii
– Evitarea durerii provocate de fracturi sau modificări ale oaselor.
Tratamentul combină.
– Suplimente de calciu şi vitamina D
– Medicamente prescrise de medic care reduc pierderile de masă osoasă
– Program adecvat de exerciţii fizice pentru creşterea mobilităţii şi prevenirea căderilor
– Terapia cu estrogen sau progesteron
– Tehnologia de rezonanţă magnetică nucleară
– Tratamentul minim invaziv al fracturilor vertebrale
– Tratamentul chirugical pentru reconstruirea şoldului
UNDE CEREŢI AJUTOR ÎN ROMÂNIA
SPITALE
Ambulatoriul de specialitate – Centrul metodologic de reumatologie prof. dr. ION STOIA
Telefon: 021.252.38.33
Fax: 021.211.68.48
Email: centrulbolireuma@yahoo.com
Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO
Telefon: 021.210.71.00
Fax: 021.210.64.35
Email: cantacuzino@spitalul-cantacuzino.ro
Web: www.spitalul-cantacuzino.ro
CLINICI PRIVATE
CLINICA POLISANO BUCUREŞTI
Adresa: Strada Cuza Voda nr. 53
Tel: 021/337.04.75-77
Fax: 021/336.96.88
E-mail: office@clinicapolisano.ro
Web: www.clinicapolisano.ro
CENTRUL DE DIAGNOSTIC ŞI TRATAMENT DR. VICTOR BABEŞ
Adresa: Sos. Mihai Bravu nr. 281, sector 3
Tel: 021.317.95.03
Fax: 021.317.95.02
E-mail: centru@cdt-babes.ro
Web: www.cdt-babes.ro