Medic român, doctorul Radu Țincu, medic ATI, la Spitalul Floreasca a declarat că măsurile luate în zonele roșii covid-19 s-au dovedit ineficiente, în contextul în care numărul de infectați este în continuă creștere. Dacă numărul de cazuri va fi în creștere, iar sistemul sanitar își va atinge capacitatea maximă, indicatori precum rata de incidență la 14 zile sau rata de transmisibilitate, nici nu vor mai conta.
„Este evident că nu stăm așa de bine cum văd unii situația. În al doilea rând, măsurile sanitare nu sunt reproductibile din alte țări în România, pentru că un element important, dincolo de mortalitate, este capacitatea sistemului de sănătate. Indiferent cum arată parametrii epidemiologici din teritoriu, dacă sistemul sanitar ajunge la capacitate maximă, nici nu mai contează care este rata de transmisibilitate, care este incidența la 14 zile. Va trebui să putem conserva cât mai mult sistemul sanitar”, a spus Radu Țincu, medic ATI la spitalul Floreasca.
„Am observat pentru zonele roșii, cum este Bucureștiul, că s-au instituit anumite măsuri acum 14 zile, ele au fost evaluate, din punctul meu de vedere au eșuat în controlul pandemiei pentru că am asistat la o creștere progresivă a numărului de cazuri în zonele-focar și, cu toate astea, multe DSP-uri și comitete pentru situații de urgență au preferat să implementeze pentru încă 14 zile aceleași măsuri, deși aveau datele pe masă că aceste măsuri nu au reușit să controleze situația în teritoriu și că pandemia evoluează într-un ritm accelerat, pe zone de focar unde capacitatea sistemului a fost adesea depășită”, a adăugat el.
„Cred că principalul indicator la care trebuie să ne uităm este mortalitatea, care se transpune în România și în alți parametri. Pe de o parte, valul întâi nu a produs multe decese în România, pe de altă parte, avem o populație care aduce din urmă probleme de sănătate publică care nu au fost rezolvate la timp, măsuri profilactice care nu au fost aplicate și nu au ajuns pe tot teritoriul României în mod uniform. Toate aceste lucruri vor impacta evoluția pandemiei de COVID”, a adăugat Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.