Din cuprinsul articolului
Stop covid-19. Noi măsuri
În această seară, președintele Klaus Iohanis, a făcut o declarație de presă, la Cotroceni,pe baza ședinței de urgență ce a avut loc cu Ministrul Sănătății și cu reprezentanți din sistemul medical. Stop COVID-19
Declarația a debutat cu bilanțul paturilor de la terapie intensivă pentru pacienții din întreaga țară.
„La acest moment, avem, conform rapoartelor din secţiile de ATI, 3.065 de paturi de terapie intensivă pentru toţi pacienţii, nu doar COVID, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2.756 de monitoare şi o serie întreagă de echipamente achiziţionate cu diverse surse de finanţare. La acestea se adaugă 5 unităţi de terapie intensivă mobilă, 2 spitale modulare şi un modul ATI cu un total de 169 de paturi”, a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni.
Șeful statului a atras atenția asupra scenarului negativ în care ne aflăm, solicitând implicare tuturor oamenilor pentru a reuși în lupta pentru stoparea răspândirii virusului.
Stop COVID-19 :„Măsurile autorităților nu vor fi suficiente dacă nu suntem cu toții parte a acestui efort național de a salva cât mai multe vieți“, a declarat Klaus Iohannis.
Cu această ocazie au fost lăudate acțiunile de extindere a capacității de tratare a bolnavilor de COVID-19, inițiate de Guvern și Ministerul Sănătății, subliniind că în București „vom avea în șapte spitale o extensie a capacității ATI. În următoarele maxim 10 zile vom avea suplimentar 120 de paturi de terapie intensivă. Accesarea fondurilor UE prin programul operațional infrastrucutră mare va duce la încă la o creștere a capacității de gestionare a crizei“.
Cu ajutorul fondurilor europene se vor achiziționa aparaturile necesare combaterii viruslui, de la monitoare, ventilatoare, paturi, la ecografe și aparate de RT PCR.
Cele mai importante declarații ale șefului statului:
- „Situația epidemiologică se agravează constant. În ultima zi am avut peste 100 de români care au pierdut lupta cu virusul. Ne așteaptă o perioadă foarte dificilă, e nevoie de eforturi susținute. Lupta cu virusul se desfășoară pe două fronturi. Pe zona de prevenție și în spitale“
- „În ceea ce privește doar ventilatoarele ATI funcționale vă dau doar un exemplu: în perioada aprilie-octombrie creșterea capacității de ventilatoare a fost de 73% și până în decembrie se adaugă încă 15%. Capacitatea s-a dublat de la începutul pandemiei până acum pe ventilatoare“
- „Planul strategic urmărește deschiderea unor noi unități ATI precum cele de la Oradea, Constanța, Craiova. În locații noi contruite sau care se vor transforma în secții ATI“
- „La acest moment avem conform rapoartelor din secțiile ATI 3065 de paturi de terapie intensivă, pentru toți pacienții, 2252 de ventilatoare mecanice. La acestea se adaugă cinci unități de terapie intensivă mobilă cu un total de 169 de paturi“
- „Am solicitat concret date despre București. Aici vom avea în șapte spitale o extensie a capacității ATI. În următoarele maxim 10 zile vom avea suplimentar 120 de paturi de terapie intensivă“
- „Se va achiziționa din fonduri europene întreaga gamă de aparatură, de la monitoare, ventilatoare, paturi, la ecografe și aparate de RT PCR“
- „Oricâte măsuri ar lua autoritățile, acestea nu vor fi suficiente dacă nu suntem cu toții parte a acestui efort național de a salva cât mai multe vieți“