Din cuprinsul articolului
COVID-19. Ce grup sanguin ai? Cercetătorii au descoperit persoanele cu grupul sanguin care au un risc redus de îmbolnăvire cu coronavirus.
Conform cercetătorilor, există persoane mai vulnerabile și unele care se pot proteja mai bine de infecția cu COVID-19, iar acest lucru se datorează grupei sanguine.
Ce grup sanguin este mai afectat de infecția cu COVID-19?
Grupa 0, pare să ofere un scut de protecție împotriva infecției, în timp ce persoanele cu grupa de sânge A și AB, pot să dezvolte o formă mai severă a bolii.
Încă de la începutul pandemiei, s-a vorbit despre o strânsă legătură între grupele de sânge și coronavirus, iar investigațiile în acest sens au fost reluate recent, publicându-se în revista Bloond Advances, două studii cu dovezi suplimentare ce subliniază încă o dată strânsa corelație dintre cele două elemente.
Studii privind legătura dintre grupul sanguin și COVID-19
Legătura dintre diferitele grupe de sânge și riscul de a dezvolta boli grave, a fost studiată încă de la începutul pandemiei. Spre exemplu, în cafrul unui studiu realizat în China, în luna martie, s-a arătat că persoanele cu grupa sanguină A au fost dezvoltat o formă severă a bolii, în comparație cu cei din grupa 0, care au manifestat o formă ușoară a infecției.
Datele studiului din China, au fost confirmate în iunie și de către o altă cercetare internațională, publicată în New England Journal of Medicine.
Ce spun cele două studii despre legătura dintre grupa sanguină și covid-19?
Cele 2 studii, se adauga așadar numeroaselor studii precedente efectuate în cursul acestui an. Unul din studii a fost efectut de cercetătorii de la University of Southern Denmark, care au plecat de la analiza registrului medical danez cu pacienți declarați pozitiv, raportat la numărul populației. Aceștia au concluzionat că printre pozitivi, se aflau mai puține persoane cu grupa sanguină 0 și mai multe persone cu grupele de sânge A, B și AB, concluzionând că aceștia din urmă sunt mai susceptibili la infecția cu coronavirus.
În care grup sanguin te încadrezi?
Cel de-al doile studiu a fost efectuat de cercetătorii de la University of British Columbia, care au analizat datele de la 95 de pacienți cu afecțiuni în formă critică, internați la un spital din Vancouver. Concluzia la care au ajuns aceștia a fost că pacienții cu grupele de sânge A sau AB au dezvoltat o formă gravă a infecției, unii necesitând ventilație mecanică pentru leziunile pulmonare.
Profesorul cercetător Paolo Bonfanti
Profesorul cercetător Paolo Bonfanti, profesor de boli infecțioase la Universitatea Bicocca, dar și unul dintre autorii studiului publicat în New England Journal of Medicine, declarat: „Alături de cei trei factori de risc cunoscuți ca fiind legați de o formă mai severă a bolii, care sunt vârsta înaintată, sexul masculin și comorbiditatea, există și factori genetici, cum ar fi cei legați de expresia grupei sanguine, care pot contribui şi la explicarea motivului pentru care unii oameni dezvoltă o formă mai ușoară, iar alții, o formă mai severă a bolii”.