Sari la conținut

Focar de COVID la secția de oncologie a acestui spital de urgență

varianta Delta-Plus
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Focar de COVID la secția de oncologie a acestui Spital Județean de Urgență. Mai multe cadre medicale au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus.

Este focar de COVID la secția de oncologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. 15 cadre medicale au fost confirmate pozitiv la infecția cu SARS COV-2. Pentru că personalul rămas era insuficient au fost chemați la muncă cei care erau în concedii, potrivit Radio România Actualități.

Din informațiile oferite de conducerea unității, sursa a fost un pacient descoperit pozitiv, asta în condițiile în care la internare toți pacienții sunt testați.

În acest caz, rezultatul primului test a fost negativ, ca mai apoi să se modifice. Motivul: la momentul testării, persoana în cauză nu trecuse încă de perioada de incubație. Din păcate, astfel de cazuri sunt din ce în ce mai dese. Pacienții inițial negativi sunt mai apoi descoperiţi ca fiind pozitivi. Sunt pacienți care au fost deja externaţi și au aflat mai apoi că au virusul, cadrele medicale și ele se îmbolnăvesc, iar în aceste condiții se ajunge în situația în care actul medical poate fi periclitat, situație care pune la grea încercare conducerea Spitalului Județean Satu Mare. Un alt focar de COVID-19 avem în judeţ şi la Carei în spitalul municipal. Aici şefa secției interne și opt asistente au fost identificate pozitiv în urma testării. Și tot din cauza unor cazuri pozitive apărute în ultimele zile în cadrul personalului judecătoriei Satu Mare activitatea instituției se restrânge, urmând să se judece doar cazurile urgente.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel