Proteina care dă lovitura fatală neuronilor. Pe lângă fumat și consumul zilnic de alcool, o proteină este vinovată pentru moartea celulelor în cazul accidentelor vasculare cerebrale, a leziunilor sau bolilor neurodegenerative. Studiul privind cauza distrugerii neuronilor a fost publicat în revista SCIENCE.
Cercetătorii americani au identificat proteina care dă lovitura fatală neuronilor, atacând din interior ADN-ului celulei. Oamenii de știință spun că sunt pe cale de a deschide o nouă cale pentru dezvoltarea medicamentelor pentru a preveni, stopa sau reduce acest proces.
Echipa condusă de Ted și Valina Dawson a constatat că, în ciuda cauzelor și simptomelor diferite, leziunile, accidentele vasculare cerebrale, Alzheimer, Parkinson și Huntington au un mecanism comun: forma de moarte „programată” a celulelor creierului pe care au numit-o Parthanatos și PARP, o enzimă implicată în acest proces.
Această formă de moarte celulară „joacă un rol în aproape toate formele de daune celulare”, declară Ted Dawson. Așadar, cauza care dă lovitura finală neuronilor este una dintre cele 160 de proteine cunoscute ca fiind factorul inhibitor al migrării macrofagelor (MIF).
„Credem că acesta este momentul final al Parthanatos”, spune Ted Dawson.