Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și președintele Societății Române de Microbiologie a vorbit despre măștile pe care elevii vor trebui să le poarte în timpul orelor de curs, în cadrul unei intervenții la postul TV Digi24.
Alexandru Rafila a făcut precizări importante, căci începutul anului școlar este aproape. Ce trebuie să știe părinții și cadrele didactice vizavi de măștile de protecție recomandate copiilor.
Președintele Societății Române de Microbiologie propune ca măștile folosite de elevi să fie unele textile, pe care cei mici să le poată personaliza, astfel încât să devină cât mai atractive și mai ușor de purtat.
„Alternative întotdeauna există… Sunt vizierele acelea, de exemplu, care cred că le-ar plăcea copiilor și ar putea fi folosite la un moment dat. Ar fi o chestiune atractivă pentru copii, așa cum personalizarea măștilor cred că ar fi foarte importantă. Pentru că un copil, știți cum este… O mască chirurgicală nu-i foarte rezistentă, că dacă tragi de două ori de ea se rupe. Și atunci dacă folosești măști textile, refolosibile, e foarte bine, dar trebuie să le personalizezi, să fie atrași de culorile sau de desenele măștii”.
Un alt aspect pe care Alexandru Rafila îl amintește este legat de dimensiunea măștilor. Acesta afirmă că, pentru a fi utile, măștile trebuie să fie adaptate atât vârstei, cât și mărimii craniului copilului.
„Masca chirurgicală la un copil este uneori mare, ele trebuie luate pentru dimensiunea copiilor. Masca este foarte largă, aerul intră și iese prin lateral foare mult, iar această mască nu este utilă copilului. Și nu este utilă nici celor care intră în contact cu acest copil. Pentru că este o mască mare.
Trebuie măști adaptate vârstei copilului și mărimii craniului copilului. Pentru că dacă folosim măști pentru adulți la copii de clasa I, ele vor fi inutile. Ele trebuie adaptate. Ori, o mască refolosibilă se poate realiza la dimensiuni”.
De asemenea, profesorul Alexandru Rafila subliniază necesitatea aplicabilității măsurilor sanitare în fiecare unitate școlară.
„Am văzut proiectul de ordin. Copiii vor purta mască la școală. Separatoare, mască…Știți care este problema? Măsurile pot să pară ideale. Întotdeauna când iei o măsură trebuie să te gândești și să evaluezi care este gradul de aplicabilitate. Măsurile sunt bune, dacă ele sunt aplicabile”, explică președintele Societății Române de Microbiologie.