Secția Pediatrie a Spitalului Moreni a fost renovată integral de Asociația LaPrimulBebe. În fiecare bucățică din acest spital este o bucățică din inima unei mame.
Acesta este cel de-al 15 lea proiect umanitar al Asociației, care până acum a strâns 1,7 milioane de euro pentru modernizare și dotări în spitale pentru copii și maternități. 273.000 de euro a strâns Asociația în cadrul campaniei umanitare #VremOm, cu ajutorul mamelor din comunitate, pentru Spitalul din Moreni. Au fost renovați 1.000 de mp de spital, secția Pediatrie.
Totul a început cu un linoleum medical. Și cu mailul unui tânăr medic care a ajuns în Inbox-ul Asociației LaPrimulBebe, cu rugămintea de a primi ajutor pentru că cimentul din secțiile Spitalului Municipal Moreni creștea riscul de infectare și favoriza apariția microbilor și a bacteriilor. De aici și până la mobilizarea întregii comunități LaPrimulBebe și a peste 31 de vedete, până la strângerea a 273.000 de euro și renovarea întregii secții de Pediarie a spitalului nu a mai fost decât generozitatea și implicarea mamelor din comunitatea fondată de Atena Boca.
În mai 2019, după 6 zile și 9.100 de licitații, LaPrimulBebe reușea încă o dată să demonstreze frumusețea puterii comunității. Acum, în iulie 2020, Spitalul din Moreni a primit mai mult decât un linoleum medical. A primit o secție de Pediatrie renovată complet și inima fiecărei mame din comunitate care s-a implicat și s-a gândit la cei din jurul ei.
Cum arată acum secția:
https://www.facebook.com/asociatialaprimulbebe/videos/1473396082870712/
Link download video:
Condițiile inițiale ale Spitalului din Moreni se găsesc din păcate în prea multe spitale din orașele mari și mici din România. În multe dintre ele, medici cu suflet mare se zbat să găsească soluții pentru ca ei și pacienții lor să beneficieze de condiții de tratament moderne. „Ne-au convins oamenii din acest spital, dornici să schimbe condițiile pentru pacienții lor”, spune Atena Boca, fondatoarea LaPrimulBebe, despre momentul în care a decis că una dintre campaniile umanitare pe care le desfășoară de două ori pe an va fi îndreptată aici. „Am vrut să dăm această șansă și unor spitale spre care mai nimeni nu își îndreaptă atenția. Campania s-a numit #VremOm pentru că atunci când renovăm un spital, nu doar copiii și mamele lor beneficiază de condiții mai bune, ci și medicii de acolo, care au șansa să lucreze zi de zi într-un mediu în care să se simtă respectați și valorizați. Vrem mulți oameni ca acest medic în spitalele noastre, pentru că de multe ori atunci când ne-am oferit ajutorul de renovare sau de echipare cu aparatură medicală am întâlnit situații în care răspunsul a fost: <<știm că avem nevoie, dar nu vrem sa ne complicăm>>”, continuă Atena.
De la un linoleum medical, la renovarea întregii secții cu 273.000 de euro
Proiectul Spitalului din Moreni este unul special și pentru LaPrimulBebe, acesta fiind al 15-lea proiect umanitar și primul pe care echipa l-a implementat cap-coadă, din seria multelor proiecte de renovare și modernizare a unor instituții spitalicești din țară. Până în acest moment, asociația LaPrimulBebe a reușit să strângă în cadrul campaniilor umanitare pe care le-a demarat de-a lungul anilor suma totală de 1.700.000 de euro, sumă investită în aparatură esențială pentru spitale pentru copii și maternități, modernizare, renovare. Refacerea secției Pediatrie de la Moreni a durat 10 luni cu tot cu criza Covid, un timp record având în vedere blocajele și întârzierile cu care toți s-au confruntat în lunile martie-mai ale acestui an. Fondatoarea Atena Boca și CEO-ul asociației, Oana Popescu, recunosc că la începutul campaniei nici nu se gândeau la amploarea pe care o va lua acest proiect: „Am plecat de la un linoleum medical și am ajuns să renovăm toată secția de Pediatrie. Iar renovarea este de multe ori mai dificilă decât o construcție nouă. Am decis să facem și multe lucrări care nu erau în plan. De exemplu, am luat decizia să refacem și să îmbunătățim întreaga instalație electrică, fiind conștiente de faptul că după ce terminăm noi lucrările sunt slabe șansele unei noi renovări. Ce ne-am dorit a fost să nu facem lucrurile doar la suprafață”, spune Oana Popescu.
„În fiecare bucățică din acest spital este o bucățică din inima unei mame”
Fiecare mamă care s-a implicat în campania umanitară #VremOm, fiecare persoană publică ce a acceptat să rupă din timpul său este parte din acest proiect ambițios și a contribuit la „mai binele” unor medici, mame și copii. Fără ajutorul acestor mame, nimic nu ar fi fost posibil. După cum spune Atena, „în fiecare bucățică din acest spital este o bucățică din inima unei mame. O mamă care s-a gândit și la cei de lângă ea”. Cu ajutorul tuturor, o campanie umanitară de 6 zile urmată de efortul susținut de 1 an de zile al echipei a dus la ceea ce este astăzi Secția de Pediatrie a Spitalului din Moreni: un loc modern și civilizat, dotat, în care medicii își pot face meseria cu respect și grijă pentru sute de copii. Au fost renovați 1.000 de mp de spital, din secția Pediatrie, cu 13 saloane, 13 băi și grupuri sanitare, 2 cabinete de consultații, bucătărie și sală de mese, biberonerie, loc de joacă pentru copii, holurile, sălile de așteptare și spațiile de depozitare.
Asociația LaPrimulBebe a reușit să strângă în cadrul campaniilor umanitare pe care le-a demarat de-a lungul anilor suma totală de 1.700.000 de euro. Cu acești bani au fost până acum dotate cu aparatură esențială maternități cu grad mare de prematuritate în București, Iași, Galați, Brașov, Sibiu, Cluj, Ploiești, secția de terapie intensivă nou-născuți Marie Curie a fost dotată cu un sistem performant de supra-avertizare care scade mortalitatea semnificativ, secția de pediatrie Moreni este integral renivată, refacerea secției de neo-natologie Vâlcea este în curs de proiectare, laboratorul de oncologie pediatrică Louis Țurcanu Timișoara a fost reabilitat și un etaj a fost amenajat în refugiul părinților cu copii bolnavi de cancer de la MagicHome. Toate acestea cu bani strânși de părinții comunității împreună cu echipa LaPrimulBebe, în campaniile sale umanitare.