Sari la conținut

Presa italiană, atac dur la adresa țării noastre: România riscă să devină Brazilia Europei și coșmarul Uniunii Europene

Situație extrem de neplăcută prin care trece România, după explozia de cazuri noi COVID-19 înregistrată în ultimele săptămâni. În mod firesc, țările europene sunt îngrijorate, mai ales Italia, țara cea mai zdruncinată în urma pandemiei de coronavirus.

Presa italiană a început să critice în termeni duri evoluția pandemiei în România, iar jurnaliștii italieni avertizează și că situația din țara noastră poate deveni și mai gravă.

Potrivit Radio România Actualități, printr-o corespondenţă de la Roma, aflăm ipotezele prezentate în presa italiană.

România riscă să devină Brazilia Europei în ce privește numărul de contaminări pe zi cu noul coronavirus și sperie acum toate țările bătrânului continent, scrie astăzi cotidianul Il Messaggero din Italia, care, totodată, atrage atenția asupra îngrijitoarelor românce care stau pe lângă persoane vârstnice sau cu diverse patologii și care nu sunt supuse niciunui control atunci când revin din vacanță din țara de origine.

România a devenit coșmarul Uniunii Europene. Deși are un număr-record de infectări cu coronavirus, nu a declarat încă izolarea populației la domiciliu, comentează și La Republica, într-o întreagă pagină de ziar. În toate grupajele de știri ale celor mai importante canale de televiziune, inclusiv că Rai, televiziunea națională, se vorbește despre un tsunami, un val seismic de contaminări care ar putea ieșit din granițele balcanilor, ajungând chiar și Italia, stat care a permite în continuare intrarea cetățenilor care vin dinspre România fără să impună carantină.

Avioanele dinspre țară sunt pline. Pasagerii, la sosirea pe teritoriul italian, fiind nevoiți doar să completeze un formular și să treacă prin fața unui panou pentru verificarea temperaturii corporale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel