Fundația Nadia Comăneci a amplasat un container medical sanitar/izolator pentru persoane suspecte de Covid-19 la Spitalul Colțea din Capitală.
”Fundația Nadia Comăneci dezvoltă programe în special pentru susținerea gimnasticii și a sportului în general. Dar în această perioadă sănătatea este pe primul loc și trebuie să fim alături de cei care au mai multă nevoie de ajutor. La solicitarea doctorului Mihaela Tevet, ne-am mobilizat și am reușit să donăm două echipamente de monitorizare a funcțiilor vitale cu sprijinul financiar a Editurii Evenimentul și Capital și SB Corporate Limited. Transgaz a aceptat să se alăture efortului comun și ne-a sprijinit în amplasarea unui container medical pentru a putea genera o zona de izolare pentru pacienții internați în Spitalul Colțea, astfel, pentru scurt timp, cetățenii care prezintă riscul de infectare cu coronavirus pot fi tratați fără a fi spitalizați în saloanele spitalului în așteptarea rezultatelor testelor COVID”, a declarat Virgil Munteanu, Vicepreședintele Fundației Nadia Comăneci.
Astfel, Fundația Nadia Comăneci sponsorizează Spitalul Colțea din Capitală punând la dispoziția cadrelor medicale un container medical pentru pentru izolarea pacienților suspecți de infectare cu noul coronavirus. Sprijinul a putut fi oferit cu sportul Transgaz și Game World România.
Containerul medical a fost amplasat în curtea Spitalului Colțea în data de 3 iulie și va fi menținut în spațiul identificat împreună cu conducerea spitalului pentru o perioadă de minim patru luni, în funcție și de evoluția infectărilor cu noul coronavirus.
Fundația Nadia Comăneci va suporta toate costurile aferente amplasării containerului medical în curtea spitalului.