Din cuprinsul articolului
De ce apar varicele. Orele prelungite de stat in picioare sau la birou, tendinta de a purta incaltaminte si chiar, imbracaminte departe de a fi confortabile, dar si expunerea prelungita la caldura si multi alti factori influenteaza in mod negativ sanatatea picioarelor noastre. In prezent, din cauza posturii verticale adoptate de om de-a lungul timpului si a modificarii constante a stilului de viata, peste jumatate din populatia adulta, indiferent de sex sau varsta, sufera in tacere de Boala Venoasa Cronica.
Boala Venoasa Cronica este rezultatul instalarii afectarii venoase, care se dezvolta atunci cand apare hipertensiunea venoasa. De altfel, hipertensiunea venoasa este apare, in special, din cauza refluxului venos datorat valvelor venoase care au devenit incompetente.
„Tocmai pentru ca are o evolutie tacuta, care nu este alarmanta pentru pacienti, deoarece multe persoane considera ca primele simptome si semne ale bolii sunt un rezultat firesc al activitatii lor zilnice, Boala Venoasa Cronica, pe intelesul tuturor – varicele, ramane o boala subdiagnosticata si subtratata. De regula, pacientul se prezinta la medicul specialist abia in stadiile grave, cand Boala Venoasa Cronica dezvolta complicatii greu de tratat, precum ulcerul venos de gamba”, explica Daciana Branisteanu, medic specialist dermatolog.
Cum si de ce apar varicele?
In primul rand, venele sunt vase de sange care au un rol esential la intoacerea sangelui din tesuturile periferice catre inima. Astfel, sangele de la nivelul membrelor inferioare se intoarce la inima, de unde este trimis catre plamani pentru a se incarca cu oxigen. Acest flux venos este unidirectional, de la nivelul membrelor inferioare catre inima si este, in principal, rezultatul contractiei musculaturii de la nivelul picioarelor si existentei valvelor venoase. Altfel spus, contractiile musculare imping sangele venos de jos in sus datorita valvelor venoase, care se opun intoarcerii venoase, acest sistem purtand denumirea de reflux venos.
Atat din cauza posturii verticale, cat si a tulburarilor datorate stilului de viata, cu timpul, presiunea exercitata de catre sangele venos asupra peretelui venelor se mareste. Ca o urmare directa, venele se dilateaza prin indepartarea peretilor venosi. Pe termen lung, indepartarea peretilor venosi unul fata de celalalt duce la imposibilitatea valvelor venoase de a se mai inchide perfect. Odata ce valvele venoase de la nivelul membrelor inferioare nu se mai inchid normal sau sunt chiar distruse, acestea nu se mai pot opune intoarcerii venoase. Astfel, sangele venos va circula in sens invers, in mod anormal, de sus in jos, curgerea purtand numele de reflux venos.
Cum se manifesta Boala Venoasa Cronica?
Functionarea anormala a valvelor venoase este cauza directa a aparitiei refluxului venos, care, in final, va favoriza aparitia venelor varicoase. Cu cat presiunea sangelui venos de la nivelul membrelor inefrioare creste, cu atat venele devin mai dilatate si mai afectate. Acestea se transforma in vene varioase, pe scurt varice, care asemeni edemului venos, acea usoara senzatie de umflare a gambelor, sunt primele manifestari ale Bolii Venoase Cronice.
Studiile recente au demonstrat ca venele varicoase afecteaza intre 35-50% dintre femei si 10-35% dintre barbati. Mai mult decat atat, riscul aparitiei varicelor creste in cazul femeilor pe perioada sarcinii. Alti factori precum obezitatea, istoricul familial, stilul de viata sedentar sau profesiile care presupun statul prelungit in picioare, joaca un rol extrem de important in aparitia varicelor si a complicatiilor acestora, de tipul afectiuni ale pielii sau ulcerul de gamba.
„Boala Venoasa Cronica este o boala evolutiva, care progreseaza de la simptome precum durere la nivelul gambei, senzatia de arsura sau de umflare si furnicaturi, la stadii severe cum sunt edemul, tulburarile trofice ale pielii de la nivelul picioarelor sau ulcerul venos de gamba. Prin urmare, o simpla vizita la medicul de familie va poate ajuta sa primiti raspunsurile potrivite la toate intrebarile referitoare la varice. In plus, medicul de familie sau medicul specialist sunt singurele persoane in masura sa puna un diagnostic corect de Boala Venoasa Cronica si, totodata, sa recomande tratamentul optim care trebuie urmat”, adauga doamna Conferentiar Daciana Branisteanu, medic specialist dermatolog.
De ce apar varicele. Test rapid pentru Boala Venoasa Cronica
Iata si o modalitate rapida prin care puteti sa va dati seama daca suferiti de Boala Venoasa Cronica. Luati o foaie de hartie si notati cu 1 raspunsurile cu „da” si cu 0 raspunsurile cu „nu”, la urmatoarele intrebari:
- Desfasurati zilnic activitati statice?
- Aveti rude de gradul intai (parinti, frati, surori) cu varice?
- Aveti o greutate peste limita normala?
- Aveti varsta peste 60 de ani?
- Aveti un stil de viata sedentar (nu faceti sport sau miscare zilnic)?
- Pentru Doamne/Domnisoare – Folositi anticonceptionale orale?
- Pentru Doamne/Domnisoare – Folositi incaltaminte cu tocuri inalte?
- Aveti senzatie de greutate la nivelul picioarelor?
- Aveti o senzatie frecventa de durere la nivelul picioarelor?
- Aveti senzatie de discomfort la nivelul picioarelor?
- Constatati seara, cand ajungeti acasa, ca aveti picioarele umflate?
- Aveti varice?
- Vedeti pe picioare vene subtiri, sub forma de panza de paianjen?
- Aveti o culoare modificata a pielii de la nivelul picioarelor, neprovocate de lovituri?
- Aveti ulcer de gamba?
Daca aveti mai mult de 3 puncte (3 raspunsuri cu “da”) in urma acestui test, mergeti la medicul de familie sau medicul specialist pentru un diagnostic corect si complet. Specialistii pot diagnostica bolile venoase cronice prin examinarea persoanei si intervievarea acesteia cu privire la simptomele de tulburare, urmand apoi sa recomande tratamentul adecvat in functie de natura problemei si stadiul de dezvoltare in care se afla.