Este una dintre cele mai frecvente tulburări de alimentație, caracterizată prin mâncatul excesiv. Persoanele bulimice sunt obsedate de aspectul fizic, din acest motiv, după ce consumă cantități mari de alimente, într-un timp scurt își provoacă vărsături, se supun unor exrciții fizice exagerate sau consumă laxative, diuretice și alte medicamente pentru a elimina forțat alimentele.
Ca și alte tulburări de alimentație, bulimia este cel mai des întâlnită la adolescenți, însă poate apărea și la adulți.
Simptome
Episoade periodice de apetit exagerat: persoanele cu bulimie mănâncă o cantitate mare de alimente într-un timp scurt, 2 ore sau mai puțin, ei nu se pot controla pentru a se opri din mâncat
Sentimentul de vinovăție și teama că vor lua în greutate, îi determină pe bulimici să abuzeze de laxative, diuretice, să-și provoace vărsături și să se supună exercițiilor fizice intense
Se autoevaluează în funcție de aspectul fizi și de greutatea pe care o au
Atunci când suspectați o persoană apropiată de bulimie, fiți atenți la următoarele semne:
Merge la baie, imediat după masă
Evită să mănânce de față cu alte persoane, ascunde alimente
Face exerciții în mod excesiv, chiar și dacă nu se simte bine
Vorbește des despre diete, despre greutatea sa
Utilizează frecvent laxative și diuretice
Diagnosticare
Nu există un test de laborator special pentru bulimie, diagnosticul se bazează pe istoricul medical și examenul clinic general sau în urma evaluării sănătății mentale, pentru a descoperi dacă există și alte afecțiuni psihice ca depresia.
Ascunderea simptomelor acestei boli este frecventă, ceea ce face diagnosticarea dificilă, de cele mai multe ori, o persoană apropiată pacientului remarcă problema și cauta solutii pentru rezolvarea acesteia.
Tratament
Cu cât tratamentul este început mai devreme cu atât mai bine. În funcție de gravitate, poate consta în consiliere psihologică sau medicamente antidepresive.
Prin colaborarea cu un psiholog, persoana va putea învăța să se simtă bine în pielea sa și să nu se mai îngrijoreze că va lua în greutate. Pentru că tulburări alimentare durează pesioade lungi de timp și există riscul ca persoana să se întoarcă oricând la obiceiurile nesănătoase, tratamentul de întreținere este foarte important. Acesta constă în:
Terapie comportamentală care ajută pacientul să renunțe la grija exagerată față de aspectul fizic și de greutatea corporală, să înțeleagă și să evite factorii care declanșează apariția bolii și să învețe să mănânce sănătos.
Terapie interpersonală care ajută persoana cu bulimie să ajuta analizeze și să înțeleagă legătura dintre confictele interpersonale și simptomele bolii.
Terapie de grup care întărește beneficiille terapiei interpersonale prin socilalizarea și discutarea problemelor cu persoane care suferă de aceeși boală.
Terapie familială care ajută membrii familiei să înțeleagă mai bine boala pentru a putea ajuta pacientul sățși rezolve mai ușor problema.