Sari la conținut

Brașovul, puternic afectat de COVID-19! Pacienții nu mai au loc în spitale și sunt duși la alte unități din apropiere. Șefa DSP anunță dacă intră orașul în carantină

Brașovul este puternic afectat de COVID-19. Perioada aceasta este oglinda băilor de mulțime de la începutul lunii iunie, când zonele turistice au fost invadate de oameni dornici de a se bucura de natură, fără a se proteja, în schimb.

Astfel, relaxarea a dus la o situație nedorită și îngrijorătoare, iar Brașovul se confruntă acum cu un număr crescut de cazuri.

Pacienții nu mai au loc în spitalele locale dedicate, de aceea au început să fie transferați către alte unități medicale din apropiere.

Potrivit datelor oficiale, în acest moment există 377 de braşoveni internaţi în spitale, dintre care 10 sunt în stare gravă, internaţi în secţia ATI a Spitalului Judeţean Braşov.

„Brașovul nu intră în carantină! Ca să vorbim de o introducere a carantinării ar trebui să ne uităm la cazurile grave, iar noi avem doar 10 cazuri grave în acest moment” a declarat șefa DSP, citată de bzb.ro.

Spitalul clinic Județean Mureș internează și bolnavi de COVID-19 din alte județe, unde unitățile sanitare nu mai au locuri disponibile. În ultimele zile în Mureș s-a înregistrat o medie de unu, două cazuri de infectare pe zi, ceea ce a dus la eliberarea mai multor paturi de spital.

Solicitarea de la Brașov de preluare a unor bolnavi confirmați pozitiv cu coronavirus a fost transmisă la DSP Mureș. Explică directorul Iuliu Moldovan.

Iulia Moldovan: În cursul zilei de ieri am fost solicitați de către Direcția de Sănătate Publică Brașov în vederea transferului unui număr de pacienți. În cursul serii au ajuns la Secția de boli infecțioase 1 un număr de nouă pacienți depistați pozitiv în județul Brașov. Starea lor este bună la ora actuală.

Până acum în Mureș au fost vindecate și externate 620 de persoane. Directorul spitalului clinic județean, Ovidiu Gârbovan, spune că unitatea are o capacitate de 90 de locuri.

Ovidiu Gârbovan: La nivelul Spitalului clinic Județean Mureș, până la ora actuală, au fost trataţi 713 pacienți COVID pozitiv; externați vindecați 605; 49 avem la ora actuală internați din care nouă sunt din județul Brașov, potrivit Rador.

Până acum, în Mureș, s-au înregistrat 719 cazuri pozitive COVID-19. 42 de persoane sunt internate în acest moment cu suspiciune de infectare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel