Lapte în cafea? Zahărul schimbă în rău nutrienții din organism, accentuează sinteza de grăsime de depozit și crește colesterolul în sânge, adică ai probleme de parcă ai mânca slănină pe pâine. Nu există un zahăr mai bun sau mai sănătos ca altul, în el nu există decât calorii goale, potrivit nutriționistului Mihaela Bilic.
Lapte în cafea. Însă, asta nu înseamnă că trebuie să beți cafeaua amară. O puteți îndulci cu lapte, deși are o putere de îndulcire mai mică decât zahărul, măcar nu îngrașă și nu crește colesterolul.
”Lactoza, un zahăr cu efect probiotic. Zahărul clasic este un dizaharid format dintr-o moleculă de glucoză și una de fructoză (idem mierea). Zahărul din lapte e tot un dizaharid format din glucoză și galactoză. Asemănătoare și totuși atât de diferite. Fără prezența fructozei glucidele devin sănătoase și nepericuloase pentru siluetă!
Lactoza are o putere de îndulcire de 6 ori mai mică față de zahăr, are indice glicemic mic, nu produce secreție de insulină și nu îngrașă. Ba mai mult, cu lactoza se hrănesc toate coloniile de bacterii din tubul digestiv, ea are efect probiotic favorabil asupra florei intestinale, îmbunătățește digestia și crește imunitatea. Un aport de lactoză mai mic de 3g/zi poate pune în pericol sănătatea întregului organism.
În lapte există și oligozaharide, glucide mai mari decât lactoza, care nu pot fi digerate și ajung în colon. Aici fermentează și produc un mediu acid cu rol anti-infecțios, deci balonarea nu e întotdeauna ceva de rău:) Tot ele funcționează ca o „sugativă” protejând mucoasa intestinală de bacterii și toxine.
Deși conține 87% apă, laptele conține factori esențiali pentru echilibrul și imunitatea intestinală. Fie că e dulce sau acru, iaurt sau brânză proaspată, găsiți o formă de lapte care să vă placă…pentru că face bine:)”, a scris Mihaela Bilic pe pagina sa de facebook.