Uleiul de măsline constituie o componentă de bază a regimului mediteranean, ale cărui efecte pozitive asupra sănătăţii sunt cunoscute. S-a dovedit acum că favorizează şi senzaţia de saţietate, scrie passionsante.be.
Cercetători germani de la Universitatea din Munchen şi austrieci de la Universitatea din Viena au demonstrat acest efect realizând o serie de teste. În prima fază, câţiva voluntari au consumat zilnic, timp de trei luni, o porţie de iaurt slab, la care s-a adăugat puţină grăsime (unt, untură, ulei de rapiţă sau ulei de măsline). Membrii grupului „ulei de măsline” au declarat că iaurtul lor li s-a părut mai săţios, iar concentraţiile sanguine de serotonină (care acţionează asupra centrul saţietăţii) au fost mai mari la ei. Acest lucru nu s-a asociat cu o luare în greutate, cel puţin în cursul studiului.
Specialiştii au efectuat un al doilea experiment, în cadrul căruia s-au ocupat mai mult de compuşii aromatici. Jumătate din participanţi a primit iaurt au aromă de ulei de măsline, iar cealaltă, iaurt natural. S-a constatat că ultimii consumau în medie cu 176 kcal mai mult. Şi din nou cantităţile de serotonină au fost mai mari la grupul „aromă de ulei de măsline”.
Şi nivelurile de zahăr din sânge sunt mai favorabile, cu efect de întârziere asupra revenirii senzaţiei de foame. Autorii studiului consideră că observaţiile lor ar putea avea aplicaţii imediate la gama de produse uşoare şi în acelaşi timp săţioase. Prin urmare, ei recomandă folosirea din plin a uleiului de măsline la pregătirea alimentelor.