Sari la conținut

Virusurile sunt mai agresive primăvara. Poluarea și imunitatea scăzută, principalii vinovați

Virusurile sunt mai agresive primăvara. Dacă în sezonul rece v-aţi alimentat prost, este posibil să fiţi mai predispuşi răcelilor şi gripelor de primăvară ori virozelor digestive.

Principalele sfaturi ale medicilor: încercaţi să vă refaceţi resursele de vitamine şi minerale, nu vă îmbrăcaţi nici prea gros, nici prea subţire şi evitaţi aglomeraţia. Dacă totuşi virusurile „vă răpun“, nu încercaţi să le înfrângeţi cu antibiotice, deoarece organsimul nu va reacţiona.

Virusurile sunt mai agresive primăvara. Răceala şi gripa de primăvară

Cum apar: În timpul iernii, majoritatea oamenilor pun accentul în alimentaţie pe grăsimi şi proteine, nu pe vitamine şi minerale, de aceea imunitatea slăbeşte şi apar dezechilibre. „Acestea fac organsimul vulnerabil în faţa răcelilor şi gripelor“, explică medicul de familie Remus Lupu.

În plus, când se face cald afară, ies mai mulţi oameni pe stradă. Mijloacele de transport se aglomerează. La fel şi parcurile, terasele, restaurantele. „Este suficient ca o persoană dintr-o mulţime să fie gripată şi virusurile se vor transmite în lanţ“, mai spune medicul de familie Remus Lupu.

Cum scăpaţi de ele: Pentru că îşi schimbă rapid structura, virusurile sunt greu de învins cu medicamente. „Dacă sunteţi sănătoşi, lăsaţi organismul să lupte. El va produce anticorpii de care aveţi nevoie şi, în final, va învinge“, recomandă medicul Remus Lupu.

Specialistul vă avertizează să nu vă trataţi cu antibiotice, deoarece nu sunt eficiente. „Asupra virusurilor acţionează antiviralele. Pentru a vă uşura simptomele puteţi lua paracetamol, antinevralgic şi vitamina C“, mai spune medicul Remus Lupu. Dintre remediile naturale, specialiştii vă recomandă murăturile, măceşele, kiwi şi ardeiul gras.

Virusurile sunt mai agresive primăvara. Virozele digestive

Cum apar: Unele dintre virozele respiratorii se complică cu altele, digestive. „Virusurile care dau gripa, de exemplu, pot avea manifestări digestive“, explică medicul gastroenterolog Oliviu Pascu, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie, din Cluj.

Totuşi, există şi virusuri digestive, care circulă „independent“ şi care pot fi foarte agresive mai ales la copii. „Este vorba de virusurile care dau diaree – enterovirusurile şi rotavirusurile“, adaugă medicul gastroenterolog Oliviu Pascu.

Cum scăpaţi de ele: Nici virozele digestive nu se tratează cu antibiotice. Pentru că se manifestă prin diaree, este foarte importantă hidratarea cu lichide (apă, ceaiuri, supe). În cazul în care deshidratarea este severă, trebuie să mergeţi la camera de gardă a unui spital, „Mai pot ajuta medicamentele antiinflamatorii“, adaugă medicul Oliviu Pascu.

Ulcerele şi gastritele

Când schimbaţi alimentaţia şi treceţi pe crudităţi, este posibil să vă reactivaţi simptomele de ulcer sau gastrită. Consumul de medicamente antiinflamatoare, utilizate în răceli, poate să vă provoace, de asemenea, crize de stomac.

Bronşita

Cum apare: Fumătorii sunt cei mai predispuşi acestei afecţiuni. Ei pot face bronşită foarte uşor, mai ales pe fondul infecţiilor virale, care afectează mucoasele respiratorii. Poluarea de afară şi problemele de imunitate pot fi, de asemenea, factori declanşatori ai bronşitelor.

Cum scăpaţi de boală: „Sfatul este să vă imunizaţi antigripal, să evitaţi fumatul, activ sau pasiv şi să vă feriţi, pe cât puteţi de poluare“, recomandă medicul pneumolog Florin Mihălţan, de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“, din Capitală.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel