Din cuprinsul articolului
Alertă de gripă în acest județ! Doar în ultimele două zile, adică între 18 și 20 ianurie, douăsprezece persoane au fost diagnosticate cu gripă, în județul Buzău. Unsprezece dintre pacienți sunt copii. Patru copii cu insuficiență respiratorie au fost transferați deja la Spitalul ”Victor Babeş” din Bucureșri, potrivit news.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bunilă, în perioada 18-20 ianuarie, la U.P.U Pediatrie s-au prezentat 11 copii, cu vârste cuprinse între 1-12 ani, care, in urma testului rapid de gripă, au fost diagnosticaţi cu gripa de tip A şi B. Copiii prezentau febră foarte mare, cefalee, unii şi vărsături.
Alertă de gripă în acest județ
De asemenea, un tânăr de 20 de ani care a ajuns la spitalul din Buzău a fost diagnosticat cu gripă de tip B în urma testului rapid.
Din cauza stării grave în care se aflau, patru copii au fost transferaţi la Spitalul ”Victor Babeş”, din Capitală.
Alţi patru copii şi adultul au fost internaţi la Buzău, în Secţia de boli infecţioase, iar ceilalţi 3 au primit tratament la domiciliu, cu recomandarea de a reveni dacă starea lor se înrăutăţeşte.
Luni, DSP Buzău a dispus efectuarea unei dezinfecţii la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, fiind decise şi alte măsuri care să prevină răspândirea gripei.
”Din cauza numărului foare mare de prezentări la UPU Pediatrie din acest week-end şi în urma confirmării prin test rapid a gripei în cazul a 11 copii şi un adult, s-a luat decizia ca astăzi să se facă o dezinfecţie aero micro floră şi de suprafeţe la Urgenţe Pediatrie. De asemenea, s-a luat decizia ca personalul medical şi pacienţii suspecţi de gripă să poarte echipament de protecţie, respectiv masca. În ceea ce priveşte secţiile Pediatrie, Neonatologie, ATI şi Oncologie, vizitele au fost suspendate”, a declarat luni dimineaţă purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.