Potrivit cercetătorilor, există o legătură strânsă între ciclul cardiac şi felul în care o persoană simte teama.
Un ciclu cardiac este format dintr-o sistolă şi o diastolă. Sistola reprezintă contracţia miocardului iar diastola se referă la perioada de relaxare.
Testele făcute pe voluntari sănătoşi au arătat că frica este resimţită mai intens în timpul contracţiei miocardului, în comparaţie cu moemntul în care inima este relaxată.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că rezulatele studiului sugerează că ciclul cardiac al inimii poate influenţa felul în care creierul răspunde la sentimentele de teamă.
Cercetarea a analizat răspunsul la frică a celor 20 de voluntari sănătoşi în timp ce le erau arătate imagini înfricoşătoare.
,,Rezulatele au demonstrat că atunci când vedem o imagine înfricoşătoare în timpul sistolei (când inima pompează sânge) simţim teama mai intens decât în timpul diastolei (când inima este relaxată)”, spune dr. Sarah Garfinkel
Pentru studierea fenomenului oamenii de ştiinţă au scanat creier pentru a observa modul în care regiunea creierului responsabilă cu emoţiile influenţează modul în care inima schimbă percepția unei persoane faţă de frică.
,,Am identificat un mecanism important prin care inima şi creierul comunică pentru a modifica emoţiile şi a reduce sentimentul de frică. Sperăm ca prin înţelegerea modului în care simţim frica să descoperim tratamente mai eficiente pentru tulburările de anxietate şi pentru tulburarea de stres post-traumatic”, a adăugat dr. Garfinkel