Sari la conținut

Ministrul Sănătății se teme de mușamalizarea cazului pacientei incendiate la Spitalul Floreasca

 Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii va ancheta incidentul produs duminica trecută, când o pacientă a suferit arsuri pe masa de operaţie, la Spitalul Floreasca.
Într-o  intervenţie televizată, ministrul Victor Costache a vorbit de pericolul muşamalizării cazului, precizând că unii chirurgi implicaţi în acest incident refuză să coopereze cu echipele de control:
Victor Costache: ”Nici conducerea spitalului, nici conducerea secției chirurgicale respective nu ne-a semnalat acest incident deosebit de grav. Nu am aflat de la jurnaliști, am aflat din mediul chirurgical. Este un incident deosebit de grav și tocmai pentru că sunt și medic și ministru al sănătății nu vreau să arunc piatra înainte de aflarea rezultatului final al anchetei.”
Conducerea Spitalului Floreasca precizează într-un comunicat de presă că în cadrul cercetrii administrative demarate s-au solicitat şi primit declaraţiile personalului implicat şi s-au păstrate materialele de interes. Cel care a sesizat incidentul, deputatul USR Manuel Ungureanu, a scris pe Facebook că echipa chirurgicală a fost condusă de Mircea Beuran. Acesta a declarat pentru RADOR că înregistrările video pot dovedi că nu era în spital atunci când au luat foc câmpurile operatorii ce o acoperau pe pacientă.
Mircea Beuran: ”Eu am ajuns la spital în momentul în care ei operau. Am intrat în sală și am continuat operația. Deci, din acest moment sunt și eu membru al echipei, dar eu nu am fost în echipa operatorie la momentul în care s-au aprins câmpurile acestea care acopereau bolnava. În momentul în care am întrebat, când s-au liniștit lucrurile, ce s-a întâmplat, aveți elemente ca să vedem cum s-a întâmplat cu focul? Zice: am strâns totul. Nu s-au păstrat elementele acestea doveditoare spre ancheta tehnică, care trebuie să fie făcută.”
Inspecţia Sanitară de la DSP Bucureşti a verificat protocolul operator iar mâine va încheia audierile membrilor echipei implicate. Totodată, Colegiul Medicilor s-a autosesizat, iar Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a început o anchetă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel