Sari la conținut

Planta care poate înlocui sarea în mâncare. Este ideală pentru hipertensivi și pentru cei care au probleme digestive

Tarhonul e ideal în special pentru persoanele care nu au voie să mănânce sărat. Acesta are un gust puternic, asemănător cu anasonul şi uşor amărui, drept pentru care dă un gust aparte mâncărurilor. Astfel, el poate fi folosit cu încredere de cardiaci și de persoanele care au tensiune oscilantă.

Ideal e ca frunzele de tarhon să fie consumate proaspete, fie în stare crudă, fie în mâncăruri, întrucât acesta se poate recolta şi se găseşte în pieţe până toamna târziu. Pentru anotimpul rece însă, frunzele se pot păstra uscate şi mărunţite, dar cel mai bine puse în oţet, căci în acest fel îşi păstrează aroma, iar zeama scursă se poate folosi pentru salate.

Tarhonul poate fi consumat și sub formă de infuzie: se fierbe apa, apoi se adaugă o linguriță de tarhon la o cană de 250 de mililitri de apă. Cana se acoperă, se lasă timp de zece minute, după care se bea. Specialiștii recomandă consumarea a cel puțin o cană cu ceai de tarhon zilnic.

Tarhonul ajută și la absorbția gazelor și poate ameliora durerile de dinți pana ajungeți la medic. Efectele benefice sale nu se opresc însă aici. Tarhonul vă ajută să vă relaxați și luptă împotriva oboselii.

Este, de asemenea util la producerea bilei de către ficat, ceea ce ajută digestia și mărește viteza cu care se elimină toxinele din corp.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel