Sari la conținut

Un muncitor a fost decapitat cu excavatorul de salvatorii care încercau să-l scoată de sub pâmântul surpat peste el

Un muncitor în vârstă de 55 de ani, din Brașov a fost decapitat în timp ce un coleg de-al său, supravegheat de pompieri, săpa ca să îl scoată de sub pâmântul care se surpase peste el. 

Colegul său a început să sape cu excavatorul după el, la îndemnul pompierilor care nu au aveau un alt utilaj cu care să ajute victima. Deși pompierii supravegheau întreaga operațiune, cupa excavatorului i-a tăiat capul omului îngropat sub pământ. Anchetatorii urmează acum să stabilească dacă bărbatul era încă în viața în momentul în care a fost decapitat.

Procurorii anchetază acum tragedia și caută vinovați, într-o anchetă în care vizați sunt și pompierii.

Acum, întreg incidentul și întreaga intervenție sunt investigate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, în legătură cu fapte de ucidere în culpă, neluarea măsurilor de securitate în muncă și de profanare de cadavre, potrivit digi2.ro. 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel