Sari la conținut

Îngrijorare și revoltă în Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România: ”Instabilitatea aceasta va lăsa pacienții fără medici!”

lege promulgata de presedinte
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Statutul de unitate sanitară de utilitate publică se va acorda cabinetelor de medicină de familie

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei Naţionale să „clarifice” situaţia examenului de rezidenţiat şi să îl organizeze în acest an, nu anul viitor.

„COPAC solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei să clarifice situaţia examenului de rezidenţiat şi să îl organizeze în anul 2019 şi nu în 2020. Considerăm că avem nevoie de stabilitate şi de responsabilitatea decidenţilor pentru a nu afecta sistemul de sănătate afectat de lipsa personalului medical plecat în număr mare în alte ţări ale Uniunii Europene, unde îşi pot dezvolta cariera într-un mod serios şi predictibil”, precizează COPAC, într-un comunicat transmis luni presei.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România îşi arată „îngrijorarea şi revolta cu privire la situaţia total incertă” a examenului de rezidenţiat.

„Instabilitatea cu care se confruntă studenţii la medicină referitor la situaţia examenului de rezidenţiat îi va determina să plece din România lăsând pacienţii fără medicii de care au nevoie. Noi, pacienţii, dar şi România ca ţară nu îşi poate permite acest tip de comportament faţă de medicii ei”, susţine Radu Gănescu, preşedintele COPAC, citat în comunicat.

COPAC nu consideră „normal” să fie pusă în pericol o generaţie de viitori medici de care România are „cea mai mare nevoie”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel