Mario Iorgulescu pleacă în străinătate. Băiatul lui Gino Iorgulescu nu va mai fi tratat în România
După accidentul provocat de băiatul lui Gino Iorgulescu acum două săptămâni, soldat cu moartea unui tânăr, a fost tratat la Spitalul Elias. Dar iată că zvonurile se confirmă.
Spitalul Universitar de Urgenţă Elias anunţă că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a părăsit luni unitatea medicală, urmând a continua tratamentul în străinătate.
În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE. Instituţiile abilitate au fost informate în acest sens”, precizează un comunicat de presă transmis de spital.
În urmă cu două săptămâni, în timp ce se deplasa pe şos. Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, Mario Iorgulescu a intrat cu maşina pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autovehicul condus din sens opus de un tânăr în vârstă de 24 ani. Ca urmare a impactului, tânărul de 24 de ani a murit. A fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală.